Legumele și fructele din producția autohtonă nu prezintă riscuri pentru consumatori

166
Legumele și fructele din producția autohtonă nu prezintă riscuri pentru consumatori - legumelesifructeledinproductiaau-1562105756.jpg

Articole de la același autor

În această perioadă, piețele agroalimentare din Romania oferă consumatorilor o abundență de legume și fructe de sezon din producția autohtonă, susține Ministerul Agriculturii. 


Autoritatea Națională Fitosanitară a prelevat, până în prezent, un număr de 401 probe din legume și fructe autohtone, atât din culturi, cât și din rețelele comerciale (piețe agroalimentare). Au fost finalizate analizele de laborator pentru un număr de 321 de probe, fără a se înregistra depășiri ale reziduurilor de pesticide peste limita maximă admisă, conform prevederilor legale. 
"Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele și fructele din producția autohtonă întrunesc standardele de calitate și nu prezintă risc pentru consumatori", se arată în comunicatul ministerului. 


Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și direcțiile pentru agricultură județene verifică permanent toate piețele agroalimentare din București și din toate celelalte municipii din țară, punând accent pe indicarea corectă a localității de producție și a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, cât și a țării de origine pentru produsele provenite din import.
Până în prezent, direcțiilor agricole județene au verificat 490 de piețe agroalimentare și 160 depozite en-gros de legume și fructe. Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 86.400 lei și un număr de 260 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr. 270/2017.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7349 secunde