Bilanțul Ministerului Turismului

Litoralul, fruntaș la nereguli

493
Litoralul, fruntaș la nereguli - plajacostinesti6-1326123038.jpg
Echipele de inspectori ale Direcției de Control, Verificare și Monitorizare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) au aplicat anul trecut amenzi în valoare de peste 7,7 milioane de lei.

Litoralul este fruntaș la nereguli depistate. La capitolul cele mai multe sancțiuni aplicate de către inspectorii MDRT în 2011 județul Constanța ocupă primul loc, cu 473 de sancțiuni, urmat de Brașov (281 de sancțiuni), Suceava (218 sancțiuni) și Arad. Ce-i drept, pe litoral au fost și cele mai multe controale efectuale (1.193 de unități), următoarele poziții fiind ocupate de Brașov și Prahova, cu puțin peste 600 de unități verificate anul trecut.

Și clasamentul celor mai mari amenzi aplicate are în frunte județul Constanța, cu 1.677.500 de lei, urmat de Sibiu - 825.000 de lei, București - 350.800 de lei și Maramureș - 347.000 de lei.

Potrivit reprezentanților MDRT, la nivel național anul trecut au fost controlate 9.848 de unități, ceea ce reprezintă o medie de peste 26 de unități verificate în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica. În total, au fost date 551 de amenzi, în valoare totală de 7,712 milioane de lei, și 2.958 de avertismente (354 în Constanța). De asemenea, au mai fost aplicate o declasificare, patru suspendări ale certificatelor de clasificare / licențelor de turism și 107 retrageri ale certificatelor de clasificare / licențelor de turism (22 în județul Constanța).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6353 secunde