Tăvălugul demolărilor se apropie de litoral

3112
Tăvălugul demolărilor se apropie de litoral - demolarehotelhistria15-1325615660.jpg
Buldozerele și muncitorii firmei de demolare au înconjurat, din nou, ieri dimineață, hotelul Histria din stațiunea Mamaia. După câteva zile în care au sistat lucrările, ieri s-au întors pentru a continua operațiunea de punere la pământ a lucrărilor efectuate fără au-torizație. Astfel, dacă săptămâna trecută, utilajele au demolat anexele din lemn și extinderile de la nivele 1 - 3, începând de ieri se dărâmă etajele patru și cinci. În hotel este ca pe șantier, toți locatarii au fost evacuați, majoritatea mobilelor au fost scoase din camere, dar încă mai sunt piese de mobilier pe holurile unității.

Petrișor Cruceanu, șeful Ins-pectoratului Județean în Con-strucții Constanța, ne-a declarat că au fost demolate deja aproximativ 50% din lucrările ilegale, iar acțiunea nu va fi stopată până când unitatea nu va fi readusă la stadiul din 2008, adică dinainte de săvârșirea infracțiunilor.

v v v

Alte aproximativ o sută de clădiri din stațiunile turistice, dintre care cele mai multe de pe litoral, vor avea soarta hotelului Histria, a declarat Bogdan Oprea, pur-tătorul de cuvânt al Ministerului Turismului și Dezvoltării. Printre acestea se numără hoteluri, terase, grădini de vară, cluburi. "Sunt două categorii de clădiri care vor fi demolate: cele ridicate fără autorizație de construcție și clădirile construite cu autorizații emise ilegal. Primăriile au dat în unele cazuri autorizații ignorând planurile urbanistice zonale sau pe baza unor PUZ-uri ilegale, care nu au obținut toate autorizațiile, cum este cazul celui din stațiunea Mamaia", a afirmat reprezentantul ministerului.

Mai mult, conform legii, pro-prietarii unităților vor suporta costurile demolărilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al mi-nisterului, acțiunea de la Histria se ridică la peste 600.000 de lei, bani plătiți de minister, dar care urmează să fie recuperați de la proprietar.

Pe de altă parte, în prezent se lucrează la modificarea legii privind sancționarea celor care ridică imobile în mod ilegal.

Florentina DUMITROV



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3131 secunde