Operațiunea de demolare a Hotelului Histria din Mamaia a fost reluată

2964
Operațiunea de demolare a Hotelului Histria din stațiunea Mamaia, începută în urmă cu o săptămână, a fost reluată, marți, după ce fusese oprită după Crăciun, și va continua până când întreaga construcție ridicată ilegal de patronul hotelului va fi demolată, informează Mediafax.

Reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Constanța spun că au fost demolate anexele construite în jurul imobilului, urmând ca de acum înainte să fie demolate etajele 4 și 5, ridicate tot fără autorizație.

"Suntem cam la 50 la sută din acțiune. De acum lucrările vor fi puțin îngreunate de existența mobilei de la etajele care trebuiesc a fi demolate, dar nu ne vom opri până când nu terminăm treaba. Legea trebuie respectată", a spus directorul Inspectoratului Județean în Construcții Constanța, Petrișor Cruceanu, citat de Mediafax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5454 secunde