LIVETEXT. Ziua Porţilor Deschise, la CCINA Constanţa! "Companiile care au un interes de a se extinde pe aceste noi piețe pot să apeleze la noi"

1841
LIVETEXT. Ziua Porţilor Deschise, la CCINA Constanţa!

Articole de la același autor

UPDATE. Diana Gradea: "Pentru cei care nu știu, pentru perioada de programare 2021-2027, agențiile au dezvoltat activități de management. Dacă până acum vorbeam de un program național, în acest moment vorbim despre 8 programe regionale. Noi lucrăm la elaborarea de ajutor de stat pentru IMM uri. Programul regional are o alocare totală de 1,4 miliarde de euro. Vizăm zona de digitalizare, rezilierea în mediul rural, asistență tehnică și așa mai departe. Alocarea financiară orientativă pentru prioritatea de digitalizare este de aproximativ 360 de milioane de euro. Vorbim despre 7 acțiuni. Prima acțiune reprezinta susținerea activităților de cercetare și inovare. Aceasta valorează în jur de 2 milioane de euro. Vor fi sprijinite proiecte de cercetare. Vorbim de activități de cercetare aplicată. Pentru acest obiectiv nu se pot depune proiecte decât în cadrul rețelei de dezvoltare regională. Avem și niște domenii de specializare inteligentă ale regiunii Sud Est cum ar fi acvacultura, turism și așa mai departe. Mai avem și susținerea digitalizarii serviciilor publice. Vorbim despre crearea unui centru regional de date. O primă activitate în valoare de 44 de milioane de euro vizează crearea de parcuri industriale"


UPDATE - Bogdan Cazan: "Vreau să subliniez că avem servicii gratuite pentru că acest proiect este finanțat direct de către Comisia Europeană. Aceasta este cea mai vastă rețea de sprijin pentru IMM uri. Proiectul este finanțat prin programul Piața Unică. Suntem 9 parteneri, iar Camera de Comerț din Constanța este coordonatorul acestui consorțiu. Mai avem alături de noi 2 camere de comerț, cele din Suceava și din Galați. Rețeaua încearcă sa înglobeze foarte multe tipuri de organizații astfel încât să ofere servicii cât mai complexe firmelor. La nivelul UE și nu numai avem 470 de organizații în 69 de țări cu un buget de peste 160 de milioane de euro pentru 3 ani și jumătate. Peste 3 milioane de IMM uri au beneficiat de serviciile noastre. În România în perioada 2008-2020 67 de mii de IMM uri au beneficiat de servicii din partea noastră. Suntem alături de toți colegii noștri din țară. Serviciile gratuite pe care le oferim au pornit timid la începutul rețelei. Acum avem servicii noi adaptate realității de acum, în special de digitalizare și sustenabilitate. Lucrăm cu o bază de cereri și oferte. Companiile care au un interes de a se extinde pe aceste noi piețe pot să apeleze la noi. Colegii noștri din afara României ne contactează dacă prezentăm un interes pentru clienții lor. Serviciile suplimentare pe care le oferim sunt largi, inclusiv informații legate de legislația UE. O componentă de bază pentru Comisia Europeană este componenta de sustenabilitate. În zona de digitalizare Comisia ne îndeamnă să ne îndreptăm cât mai mult spre zona de digital. Este un domeniu de interes al rețelei în ideea în care avem parteneri specializați în modele de business digitale. Vorbim despre un proiect care va dura 3 ani începând din 2023"


UPDATE - Ruxandra Serescu: Astăzi avem Ziua Porților Deschise pe care trebuia să o organizăm mai devreme, dar am ajuns cu ea până în decembrie. Noi suntem în acest consorțiu în care avem mai mulți parteneri. Avem nouă parteneri. Centrul funcționează în cadrul Camerei de Comerț din 2008. Ne lăudăm cu acest centru pentru ca oferă toate serviciile de consultanta firmelor care doresc sa își internaționalizare afacerea. Unele firme vor sa înregistreze o marcă europeană, sa găsească noi colaboratori. Am avut povesti de succes frumoase in cadrul cărora am avut câteva exemple de firme care au reușit sa vândă în afara tarii produse care ne fac cinste.




UPDATE. În aceste momente, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) organizează Ziua Porților Deschise, la Centrul Enterprise Europe Network.


În cadrul conferinţei vor vorbi: Ruxandra Serescu, director general al Camerei de Comerţ Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa; Bogdan Cazan, senior expert ERBSN; Diana Gradea, manager proiect ADR Sud-Est.




Centrul Enterprise Europe Network Constanţa, găzduit de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, este membru al celei mai vaste rețele la nivel mondial care sprijină întreprinderile- Enterprise Europe Network, rețea care reprezintă cel mai important instrument al Comisiei Europene ce are acest scop. Cu această ocazie, Centrul își propune să ofere informaţii, idei şi soluţii menite a le facilita organizaţiilor participante susţinerea şi dezvoltarea afacerilor (acces la la baze date de cereri/oferte de produse/servicii/tehnologii), parteneriate de afaceri: misiuni economice şi de brokeraj, accesare de surse de finanţare, legislaţie, taxare, fiscalitate, standarde, servicii în sprijinul inovării, transmiterea de feedback către Comisia Europeană etc.)


"În cadrul acestui eveniment, vă invităm de asemenea să participaţi la seminarul Oportunităţi de finanţare pentru IMM-uri, organizat în colaborare cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est (ADR Sud-Est).", transmit organizatorii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3476 secunde