În intervalul 24 - 25 iunie 2013 a avut loc, la Luxemburg, reuniunea Consiliului Uniunii Europene - Agricultură și Pescuit. Delegația României a fost condusă de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii, România a reușit să obțină o definiție a fermierului activ mai puțin restrictivă, care, deși exclude beneficiarii care nu practică preponderent activități agricole, lasă statelor membre posibilitatea adaptării la specificul național.
Referitor la plafonare, aplicarea va fi pe baze voluntare, cu obligativitatea aplicării unor reduceri pentru transele de peste 300.000 euro. La plățile naționale tranzitorii s-a obținut o creștere de 39%, prin aplicarea noilor procente: începând de la 75% în 2015 și ajungând la 50% în 2020. Procentul pentru sprijinul cuplat a fost majorat de la 10% la 13%, la care se pot adăuga încă 2% pentru culturile proteice. Un rezultat considerabil îl reprezintă și posibilitatea aplicării plății redistributive pentru primele hectare și de către SM SAPS, ceea ce presupune ca se va putea acorda o plată suplimentară pentru primele 30 de ha.
Potrivit Ministerului Agriculturii, sprijinul pentru tinerii fermieri va fi obligatoriu în cadrul primului pilon, iar pragul de aplicabilitate va fi între 25 și 90 ha. Pentru componente de înverzire, România a obținut mai multă flexibilitate pentru diversificarea culturilor, respectiv aplicarea a două praguri în funcție de mărimea fermei - primul între 10 - 30 ha presupune diversificarea a doar două culturi și un al doilea, peste 30 ha, cu 3 culturi. Pășunile permanente vor fi raportate în continuare la nivel național, iar zonele de interes ecologic vor trebui observate numai la fermele de peste 15 ha.