Majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, scutită de impozit

110
Majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, scutită de impozit - majorareavoluntaraasalariuluimin-1652983268.jpg

Articole de la același autor

În ședința de guvern din data de 18 mai 2022, a fost aprobată OUG privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Actul normativ stabilește scutirea temporară de la plata impozitului și a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei.

Astfel, începând cu data de 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.

De asemenea, începând cu aceeași dată, de această măsură beneficiază și persoanele nou-angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la data de 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei.

Prevederile ordonanței de urgență nu sunt aplicabile personalului salarizat plătit din fonduri publice. Ordonanța de urgență face parte din pachetul „Sprijin pentru România” și completează măsurile cu caracter social destinate protejării populației și economiei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4655 secunde