Măsuri de reducere a riscurilor în sistemul bancar european

135
Ambasadorii la UE au aprobat un acord la care președinția română și Parlamentul au ajuns cu privire la o serie de norme revizuite ce urmăresc reducerea riscurilor în sectorul bancar din UE. 


"Măsurile de reducere a riscurilor convenite dau asigurări că sectorul bancar dispune de capital suficient pentru a acorda împrumuturi persoanelor fizice și juridice în condiții de siguranță. Totodată, cetățenii sunt protejați împotriva eventualelor dificultăți cu care s-ar putea confrunta băncile", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor din România. 


Pachetul convenit cuprinde două regulamente și două directive, referitoare la: cerințele de capital impuse băncilor; redresarea și rezoluția băncilor aflate în dificultate. Decizia încheie un proces de negociere început în noiembrie 2016. 


Pachetul de reducere a riscurilor vizează punerea în aplicare a reformelor convenite la nivel internațional în urma crizei financiare din 2007 - 2008, în vederea consolidării sectorului bancar și a asigurării stabilității financiare. Pachetul consolidează cerințele de capital impuse băncilor în vederea reducerii stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, incluzând stabilirea de norme sensibile la risc pentru tranzacțiile cu titluri de valoare și instrumente derivate. În plus, pachetul bancar conține măsuri pentru a îmbunătăți capacitatea de creditare a băncilor și pentru a facilita un rol mai important al băncilor pe piețele de capital. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3718 secunde