Meseriași de neuitat. Poliția îl chema să deschidă casele de bani

1735
Meseriași de neuitat. Poliția îl chema să deschidă casele de bani - fondpolitiailchemasadeschidacase-1596037195.jpg

Articole de la același autor

Au fost vremuri când meseria era brățară de aur, iar meseriașii erau prețuiți. Constanța se mândrea cu meșterii săi croitori, cizmari, blănari, plăpumari, zugravi, tâmplari, plăcintari, bragagii, fotografi. Începând din 1990, noile tehnologii, industria de masă și importurile ieftine din Orient i-au scos de pe piață. Rând pe rând, meșterii au fost nevoiți să își închidă prăvăliile și să se retragă în uitare.



"Ascute-l, că doar ești bărbat!"


În cele ce urmează voi evoca figura unuia dintre cunoscuții meseriași ai Constanței, despre care nu știu dacă se mai află printre noi. Se numește Corneliu Dinulescu și avea un mic atelier pe strada Ștefan cel Mare, ceva mai jos de fostul sediu al Poliției Municipale, la nr. 93. Sunt sigur că dumneavoastră, stimați cititori, ați trecut deseori prin fața stabilimentului, iar unii dintre cei mai în vârstă i-ați călcat pragul, împinși de nevoi.

Când l-am întâlnit, în iulie 2011, împlinise 62 de ani, din care 44 îi dedicase meseriei de o viață. Din 1967, după ce absolvise Liceul "Ana Ipătescu", din Constanța, rămăsese devotat celor trei "prieteni": pila, bomfaierul și polizorul. Ei i-au ținut tovărășie, ei i-au dat conținut și culoare vieții și tot ei i-au asigurat existența modestă, dar independentă și sigură.

Aparent, meseria lui nu părea a fi mare chestie. Ce-i așa de complicat să ascuți cuțite de bucătărie, bricege, foarfeci, brice, dălți, cuțite de mașini de tocat, de mașini industriale și tot felul de obiecte tăioase? Cât de dificil este să faci duplicatul unei chei ori să repari o broască? Da, poate că e ceva mai greu să deschizi un seif a cărui încuietoare s-a blocat. Dar câte case de bani se încăpățânează să rămână zăvorâte?

Și eu am crezut că a ascuți e floare la ureche, până mi-a pus nevasta cuțitul în mână: "Ascute-l, că doar ești bărbat!" Am pus mâna pe pilă, pe piatra de polizor… După o oră de chin, în loc să taie, cuțitul rupea. Cu alte obiecte, lucrurile sunt chiar mai complicate. Să nu încercați să ascuțiți forfecuța de manichiură a soției, dacă vreți să mai aveți parte de mâncare gătită! Lăsați operațiunile astea pe seama meseriașilor!

Moștenire de familie

Meseria a primit-o moștenire de la tatăl său, Mircea Dinulescu, care era bucureștean. Pe vremea când era elev la un liceu economic din capitală, acesta a făcut practică la magazinul unui italian, un anume Fontini, care avea și un mic atelier de lăcătușerie.

Mircea Dinulescu a prins drag de meserie și a învățat-o. După terminarea liceului și a stagiului militar, s-a făcut polițist și a lucrat în mai multe comune din Dobrogea. În 1947, comuniștii au epurat Poliția de "elementele" trecutului, așa că Mircea Dinulescu a trebuit să-și găsească un mijloc de trai. Și-a adus aminte de meseria însușită în timpul liceului. A împrumutat bani de la un cămătar și a cumpărat atelierul italianului Del Negro, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 15, din Constanța. Prin muncă, a reușit să devină unul dintre meșterii cunoscuți și apreciați ai orașului. A lucrat o vreme ca particular, apoi a fost nevoit să intre în sistemul cooperației meșteșugărești.

Corneliu a învățat meseria de la părintele său și a prins drag de ea. A lucrat timp de peste două decenii în cadrul Cooperativei Meșteșugărești "Prestarea". În 1991, a părăsit sistemul. A cumpărat un spațiu minuscul, exact cât îi trebuia, a deschis atelierul și s-a apucat să lucreze pe cont propriu.



"Să se ducă la Poarta Albă!"


"Din munca pe care o fac, nu mă îmbogățesc, dar nici nu mor de foame. Fac meseria care îmi place și mă simt bine. Suntem doar doi profesioniști în tot orașul. Și-au mai deschis și alții ateliere, dar nu cunosc meserie. Până și o doamnă s-a apucat să ascută. Clienții ei vin la mine să dreg ce strică ea" – mi-a povestit meseriașul.

În atelierul lui Corneliu Dinulescu intra multă lume, cu tot felul de necazuri. Unii aveau nevoie de o cheie nouă, pentru că o pierduseră pe cea veche. Alți nu reușeau să mai deschidă ușa și rămăseseră pe dinafară. Meșterul le făcea duplicate la chei, le descuia ușile, le repara broaștele stricate.

Veneau și dintre cei ce doreau să le confecționeze chei după amprentele din săpun. I-a refuzat. Unii i-au cerut să le facă chei pieptene sau pontoarce, cum sunt cunoscute în lumea hoților. Astea deschid cele mai multe dintre yale. Meșterul le-a spus că, dacă vor așa ceva, să se ducă la Poarta Albă! Acolo, în închisoare, sunt cei ce confecționează astfel de chei.

Pare incredibil, dar în economia constănțeană erau destule case de bani cărora li se blocau mecanismele de închidere. Pentru a le deschide era nevoie nu doar de un bun meseriaș, care să se priceapă la toate tipurile de seifuri, ci și de un om integru. "De-a lungul carierei mele am deschis peste o sută de case de bani. Descui orice casă de bani, dar cu autorizație de la Poliție, pentru care mi se iau amprentele" – mi-a relatat Corneliu Dinulescu.

De câte ori trec pe lângă fostul atelier de mecanică fină de pe strada Ștefan cel Mare, mă aștept să îl zăresc pe meșterul Dinulescu, aplecat deasupra bancului de lucru și migălind la cine știe de piesă metalică, de mare finețe.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4847 secunde