X

Mihai Daraban: „Atacurile cibernetice, o mare problemă pentru firmele din România”

39847
Mihai Daraban: „Atacurile cibernetice, o mare problemă pentru firmele din România” - 1-1727695267.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), constănţeanul Mihai Daraban, a avut o întâlnire oficială cu noul şef al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru România şi Republica Moldova, George J. Schultzel, în scopul continuării colaborării în domeniul combaterii atacurilor cibernetice.

„Atacurile cibernetice continuă să reprezinte o mare problemă nu numai pentru companiile din România, ci şi pentru cele din întreaga lume, datele statistice indicând o creştere a acestora de la an la an. Pentru mediul de afaceri românesc se simte nevoia unor acţiuni care să prevină atacurile cibernetice şi nu măsuri care să se implementeze după ce acestea au avut loc.

La nivelul CCIR, suntem foarte preocupaţi de această problemă, de-a lungul timpului am organizat seminare şi întâlniri cu experţi în domeniu, români şi străini, pentru a pregăti mediul de afaceri în raport cu atacurile cibernetice.

Ne bucură faptul că specialiştii de la FBI se bazează pe infrastructura sistemului cameral românesc şi îşi doresc continuarea colaborării în ceea ce priveşte organizarea unor astfel de evenimente. Ca întotdeauna, suntem pregătiţi să le oferim tot suportul pentru promovarea acestor acţiuni în rândul comunităţii de business din România”, a declarat Mihai Daraban.

La rândul său, oficialul FBI a transmis că îşi doreşte ca acest parteneriat să continue, ţinând cont de intensificarea acestor acţiuni şi mai ales de diversificarea metodelor prin care companiile sunt atacate cibernetic.

„Colaborarea cu CCIR în domeniul conştientizării la nivelul mediului de afaceri din România a problemelor grave generate de atacurile cibernetice este deja una de tradiţie. Ne dorim să punem accentul în special pe companiile mici şi mijlocii, cele care au extrem de mult de suferit din acest punct de vedere, cele pentru care un atac de tip malware, ransomware sau furtul de baze de date poate însemna chiar încetarea activităţii”, a explicat George J. Schultzel. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6695 secunde