Mihai Daraban salută semnarea memorandumului de înțelegere CCIR – EU SME Center

700
Mihai Daraban salută semnarea memorandumului de înțelegere CCIR – EU SME Center - fondmihaidarabansalutasemnareame-1635695466.jpg

Articole de la același autor

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat un memorandum de înțelegere cu reprezentanții Centrului Uniunii Europene pentru IMM-uri (EU SME Center), în scopul sprijinirii companiilor românești care doresc să acceseze piața din China.



Memorandumul reprezintă o premieră, fiind primul acord de acest gen semnat de o organizație din România, reprezentând, astfel, rezultatul concret al eforturilor CCIR în ceea ce privește internaționalizarea business-ului autohton și susținerea companiilor mici și mijlocii.

„Semnarea acestui memorandum trebuie să reprezinte un stimul pentru companiile românești care își doresc să acceseze și alte piețe în afară de cea a Uniunii Europene, pe care deja avem o prezență semnificativă. În momentul de față, 70% din exporturile românești se duc către Uniunea Europeană. Mai avem un procent de 15% exporturi în țările europene non-UE, iar în restul statelor lumii restul de 15%. Cred că acestea din urmă sunt piețele pe care noi ne putem dezvolta. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de o diplomație economică puternică și adaptată la cerințele mediului de afaceri autohton. CCIR își propune, prin acest parteneriat, să faciliteze intrarea și dezvoltarea companiilor românești pe piața chineză și să asigure accesul la materialele cuprinzătoare puse la dispoziție de Centrul Uniunii Europene pentru IMM-uri pentru întreg mediul de afaceri din România. Posibilitățile de cooperare sunt multiple pentru că vorbim de una dintre cele mai puternice economii din lume. Aș vrea doar să amintesc portul Constanța, care reprezintă o oportunitate uriașă din acest punct de vedere, prin poziția cheie din Marea Neagră și care poate deveni un hub logistic important în mișcarea și stocarea bunurilor aduse din China pentru piața românească și pentru Europa. De asemenea, regiunea portului Constanța oferă toate facilitățile necesare pentru investiții noi, inclusiv suprafețe de teren generoase, asigurând totodată o poziție strategică cu deschidere către Europa Centrală și de Vest prin coridorul fluvial al Dunării”, a declarat Mihai Daraban - președintele CCIR.

Centrul UE pentru IMM-uri oferă o gamă cuprinzătoare de servicii practice de asistență pentru IMM-urile care doresc să facă afaceri în China. Centrul oferă consiliere și sprijin în patru domenii, și anume: dezvoltarea afacerii, drept, standarde și conformitate și resurse umane. Colaborând cu experți externi din întreaga lume, Centrul transformă cunoștințele și experiența acumulată în instrumente și servicii practice de afaceri accesibile online, informează CCIR.

Centrul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu de cinci parteneri: Camera de Comerț China-Italia, Consiliul de Afaceri China-Marea Britanie, Camera de Comerț Daneză din China, EUROCHAMBRES și Camera de Comerț a Uniunii Europene din China. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2224 secunde