Mișcarea sindicală din România s-a erodat puternic în cei 30 de ani de existență

De vină sunt, în primul rând, schimbările profunde în economia ultimilor 70 de ani. Sub impactul noilor tehnologii, societatea industrială dominată de sistemul lucrului la bandă a predat ștafeta către societatea bazată pe servicii și pe informație. În plan micro, mamuții industriali au cedat teren în fața regimentelor de întreprinderi mici și mijlocii, mult mai dinamice, mult mai mobile și mai eficiente. Odată cu aceasta, cele mai multe dintre concentrările de forță de muncă ce stau la baza organizării sindicale au dispărut. Astfel, sindicatele au slăbit din punct de vedere numeric.

Viitorul va consacra atomizarea economiei. În România, microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii dețin o pondere de circa 90% din numărul total al agenților economici. Supremația IMM-urilor, a lucrului la domiciliu, pe bază de convenții civile ori de contracte de prestări de servicii ar putea însemna moartea mișcării sindicale, care va deveni nu doar imposibilă, ci și inutilă. Până atunci, societatea va trebui să-și găsească alte mecanisme pentru armonizarea intereselor salariaților cu cele ale patronilor.

Trăind din amintiri

Sindicatele românești s-au străduit să recâștige terenul pierdut, dar în zadar. N-au reușit să refacă efectivele avute în urmă cu douăzeci sau treizeci de ani, care constituiau adevărata lor forță. Necazul este că, odată cu scăderea numărului de membri, s-au redus dramatic și veniturile, care se bazează în cea mai mare măsură pe cotizații. Iar când banii sunt puțini, organizațiile sindicale nu mai au nicio vlagă.

În cei 28 de ani de gazetărie am urmărit îndeaproape evoluția mișcării sindicale din România. Mi-a fost dat să văd destule organizații puternice destrămându-se de parcă n-ar fi existat niciodată, precum și o mulțime de sindicate care degeaba făceau umbră Pământului. Am văzut numeroase tipuri de lideri sindicali: unii au furat banii din cotizații, alții s-au implicat în afaceri oneroase și acum înfundă pușcăria, unii erau buni doar de gură și activi doar la petreceri, alții erau cu nasul pe sus, duplicitari și acționau în dauna intereselor celor care i-au ales…

Pe de altă parte, am întâlnit și organizații sindicale solide, având în frunte oameni de caracter, bine pregătiți, personalități puternice, active și devotate mișcării sindicale.

Astăzi, la finalul a trei decenii de existență, mișcarea sindicală din România trăiește din amintiri. Parcă ar fi un pensionar care, stând pe bancă, în parc, povestește cui vrea să-l asculte, ce viteaz și cutezător era în tinerețe. Visează la vremurile de altă dată, când "oastea" sindicală își urma conducătorii în acțiunile de protest, când cuvântul liderilor de sindicat avea greutate în fața miniștrilor, iar guvernul negocia cu marile confederații Codul muncii, legislația sindicală și contractul colectiv de muncă la nivel național. Ce a mai rămas din toate acestea? Astăzi, totul este istorie, documente de arhivă.