Criza Covid-19. Antreprenorii români văd negru în fața ochilor

453
Criza Covid-19. Antreprenorii români văd negru în fața ochilor - antreprenoriiromanivadnegruinfat-1587735599.jpg

Articole de la același autor

Economia este grav afectată de restricțiile impuse de pandemia Covid-19. Astăzi, nu există sector de activitate care să nu resimtă, într-o măsură mai mică sau mai mare, efectele negative ale crizei sanitare.

Mediul de afaceri, autoritățile naționale și internaționale fac evaluări, caută soluții pentru menținerea afacerilor în viață, pentru repornirea lor rapidă după ridicarea stării de urgență. Cu cât aceasta va dura mai mult, cu atât dificultățile vor fi mai multe și mai grave.

Pentru agenții economici, întrebările fără răspuns sunt tot mai numeroase. Oare cât timp va trebui să treacă până când afacerile lor vor reveni la nivelul anterior pandemiei? Lucrătorii disponibilizați ori trimiși în șomaj tehnic vor mai reveni la vechiul loc de muncă? Cum vor evolua piețele? Cererea de produse și servicii va reveni la nivelul dinaintea crizei? Dar prețurile? Vor fi mai mici sau mai mari?

În lipsa răspunsurilor la aceste întrebări esențiale, este greu să îți faci un plan de afaceri, să pregătești cum se cuvine reluarea activității.

XXX

Imaginea frământărilor și grijilor mediului de afaceri românesc este ilustrată de un sondaj realizat de Consiliul Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii, în intervalul 14 - 21 aprilie 2020.

Potrivit studiului, IMM-urile se așteaptă ca cifra lor de afaceri să se reducă, în perioada următoare, chiar și cu mai mult de 70%. Astfel:

- 30,1% dintre antreprenori prevăd o reducere de peste 70%;

- 15,9% - o diminuare între 50% și 70%;

- 18,1% - între 30% și 50%;

- 16,8% - între 10 și 30%;

- 15,0% - până la 10%.

În opinia multora dintre antreprenori, perioada de revenire la nivelul cifrei de afaceri anterior crizei va fi îndelungată, pentru unii dintre ei putând depăși chiar și doi ani. Astfel:

- 37,6% dintre antreprenori prevăd că va dura maximum 6 luni;

- 29,6% - maximum 12 luni;

- 25,2% - între 1 și 2 ani;

- 7,5% - mai mult de 2 ani.

După încetarea stării de urgență, va trece ceva timp până când personalul va putea fi reintegrat în activitate la nivelul anterior pandemiei. Astfel:

- 57,5% dintre antreprenori prevăd că reintegrarea va dura maximum 3 luni;

- 20,4% - maximum 6 luni;

- 8,8% - maximum 9 luni;

- 8,0% - mai mult de 1 an.

Antreprenorii intervievați au evidențiat o serie de efecte pozitive ale implementării măsurilor de distanțare socială în economie, pe perioada stării de urgență, printre care: digitalizarea administrației publice (42,90%); debirocratizarea administrației publice (39,40%); digitalizarea întreprinderii (36,70%); îmbunătățirea comunicării instituționale (32,30%); identificarea unor noi oportunități de business (28,80%); identificarea unor noi canale de vânzare (19,90%).

XXX

Printre măsurile propuse de antreprenori în domeniul relațiilor de muncă se numără: modificarea Codului Muncii, astfel încât să permită munca la distanță și flexibilitate în derularea contractului de muncă (77,40%); introducerea unui termen mai mare de notificare în Revisal a modificărilor din contractul individual de muncă (50%); introducerea unui alt sistem de cuantificare a muncii la distanță care să nu presupună înscrierea în condica de prezență (37,20%); reducerea taxării salarizării și posibilitatea angajatorului de a recupera investiția în formarea profesională a angajatului (3,20%).

Dintre antreprenorii respondenți: 63,3% dețin microîntreprinderi; 19,9% întreprinderi mici; 10,1% întreprinderi mijlocii; 6,7% alte forme de organizare.

Din totalul IMM-urilor participante la sondaj, 65,9% au mai puțin de 9 salariați, 23,9% au între 10 și 49 de salariați, iar 10,2% au peste 50 de salariați. Domeniul de activitate al respondenților este următorul: 67,7% servicii, 17,3% comerț și 15% producție. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5075 secunde