Mișcarea sindicală, în fața marii schisme

Mișcarea sindicală a pus batista pe țambal după mitingul din 7 octombrie 2009, organizat în Capitală de cele patru confederații. Aceasta nu înseamnă că revendicările ei au fost rezolvate sau că sindicatele au renunțat la ele. Motivul tăcerii îl reprezintă criza politică. Coaliția parlamentară PSD - PNL - PC - UDMR a lăsat sindicatele fără partener de dialog, aducând, astfel, un moment de acalmie socială.

Rezistența la reformă
Liniștea va dura numai până când România va avea un guvern, apoi se vor relua mitingurile, marșurile. Cele mai nerăbdătoare să reînceapă protestele sunt sindicatele bugetarilor, pentru care s-a făcut toată tevatura din 7 octombrie 2009. O demonstrează chiar lista revendicărilor, în centrul cărora stau problemele lor.
Unele dintre aceste sindicate au anunțat, deja, că vor relua acțiunile la 5 zile de la instalarea viitorului guvern. Cu certitudine că o vor face, pentru că, indiferent ce componență și suport politic va avea acesta, România este nevoită să realizeze o serie de reforme. Acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană o obligă să introducă sistemul salarizării unitare a bugetarilor, să modifice legea pensiilor și să adopte legea răspunderii fiscale.
Multe interese din sistemul bugetar vor fi afectate, mai ales cele din zona "bugetarilor de lux", recrutați din rândul clientelei politice. Tocmai de aceea există o mare rezistență la schimbare. Aceasta se reflectă nu doar în lupta de pe scena politică, ci și în conflictele sociale. Între mitingul din 7 octombrie 2009 și moțiunea de cenzură care a dus la prăbușirea Guvernului Boc există o legătură cel puțin prin scopul urmărit și efectele de moment: blocarea reformelor din sistemul bugetar.

Scaunele liderilor
Mitingul din 7 octombrie 2009 trebuia să fie o demonstrație de unitate sindicală. În realitate, el a dus la apariția unei fisuri, care a început să se adâncească și amenință să provoace ruperea mișcării sindicale în două.
Dede Perodin, președintele Sindicatului Liber al Navaliștilor din Șantierul Naval Constanța, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber": "Acțiunea de protest din 7 octombrie a fost în interesul bugetarilor. Problemele lucrătorilor din sectorul privat nu au fost ridicate. Ca urmare, a început să se discute tot mai mult despre necesitatea despărțirii mișcării sindicale în două: o confederație a bugetarilor și alta a sectorului privat. Tot mai multe sindicate din economia privată aderă la această idee. Va fi greu de realizat, deoarece există o mare opoziție din partea unor lideri de federații, care au o majoritate bugetară. Cei aflați la conducerea acestor organizați se tem pentru scaunele lor."
Liderul sindical a declarat că această problemă va fi ridicată și în cadrul Federației "Metal", din care fac parte numeroase organizații din industria navală.
Între 25 și 28 octombrie, consiliul său național se va reuni la Slănic Moldova. "Se vor discuta propunerile de modificare a statutului federației, formulate de organizația din SNC. Tot la propunerea noastră va fi discutată cererea de reprimire în federație a Sindicatului Navalistul de la Daewoo - Mangalia. În depar-tamentul naval, sindicatele optează pentru transformarea federației noastre într-o organizație a sectorului privat" – a afirmat Dede Perodin.

Conflict de interese
Reorganizarea mișcării sindicale în confederații distincte, ale bugetarilor și sectorului privat, va da o coerență și o forță mai mare acțiunilor ei, consideră adepții acestei orientări. Între cele două sectoare există interese comune până la un anumit punct, dar și interese distincte sau chiar opuse. Spre exemplu, spun ei, nu este firesc ca venitul mediu al bugetarilor să fie mai mare decât cel al lucrătorilor din economia privată. Nu este normal ca în condițiile crizei, doar privații să strângă cureaua, să recurgă la concedieri, șomaj tehnic, înghețări și reduceri ale lefurilor, iar în sectorul bugetar să crească cheltuielile salariale. Economia privată cere, dintotdeauna, să i se ușureze povara fiscală. Reven-dicarea ei reprezintă o amenințare la adresa sistemului bugetar, pentru că, în esență, i se pretinde să se restrângă, să cheltuiască mai puțin. Evident, o asemenea pretenție nu poate fi acceptată de exponenții bugetarilor care, dimpotrivă, vor ca în schemă să fie mai multe locuri de muncă, iar lefurile și sporurile să crească.