Navigație și siguranță la bord. 14 cursanți ai CERONAV, stagiu de pregătire în Spania

66
< 1 min citire
Navigație și siguranță la bord. 14 cursanți ai CERONAV, stagiu de pregătire în Spania - 1-1764852546.jpg
14 cursanți ai Centrului Național de Pregătire a Personalului din Transporturi Navale - CERONAV înscriși în Programul de calificare marinar fluvial au participat, timp de două săptămâni, la un stagiu de pregătire în Spania, organizat prin intermediul Programului Erasmus+. Cu această ocazie, participanții au avut parte de un program de învățare ce a combinat activități teoretice cu aplicații practice în domeniul navigației și siguranței la bord.
Pe parcursul stagiului, cursanții au învățat despre manevrarea navei, comunicațiile navale, meteorologia, procedurile de prim ajutor și au participat la vizite tehnice în port și au urcat pe nave operaționale, unde au avut oportunitatea de a aplica cunoștințele teoretice în condiții reale, sub îndrumarea directă a specialiștilor din domeniu.
„Experiența Erasmus+ i-a ajutat pe cursanți să dobândească abilități esențiale legate de operarea în siguranță a unei nave, prevenirea incendiilor, utilizarea echipamentelor de salvare și intervenția în situații de urgență. Feedbackul primit a confirmat faptul că mobilitatea a fost utilă și cu impact în dezvoltarea lor profesională.
Le urăm mult succes în noua lor carieră de marinari și le dorim ca acesta să fie doar începutul unei călătorii pline de realizări!“, au transmis reprezentanții CERONAV. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.045 secunde