O națiune de… somați, un popor de datornici

Sistemul fiscal din România a generat o realitate terifiantă: națiunea îi este cu fiecare an mai îndatorată statului și nu își mai poate achita taxele și impozitele.

Statistici aberante
În primul semestru al anului 2010, Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis un număr record, de 4.809.166 somații, pe adresa celor care nu și-au achitat taxele și impozitele către stat. Valoarea totală a creanțelor înscrise în înștiințări se ridică la 14.186.100.000 lei.
Raportat la populația țării, rezultă că, în medie, unu din cinci români sau două din trei familii au fost somați de Fisc, iar pe cap de locuitor revine o datorie de plată de 659,82 lei.
Situația este semnificativ diferită față de 2009, afirmă fiscul. Dacă numărul somațiilor a crescut cu 26,4%, în schimb valoarea totală a creanțelor a scăzut cu 42,9%. Altfel spus, datoria națiunii față de statul român este mai mică, în schimb s-au înmulțit datornicii.
Care a fost efectul celor 4.809.166 de somații? De pe urma lor, statul a încasat, în primul semestru al anului 2010, doar 3.804.300.000 lei, respectiv 26,8% din totalul creanțelor supuse executării. În aceeași perioadă a lui 2009, eficiența fusese mai mică, de 21,3% din total.

Statul în conflict cu restul lumii
Ce se ascunde în spatele acestor date uluitoare? Pe de o parte, este vorba de creșterea fiscalității peste limita de suportabilitate a multora dintre familiile de români. Oamenii preferă să rămână datori statului, decât să moară de foame.
Aceiași contribuabili despre
care se spunea că au cultură fiscală, că se conformează voluntar sistemului de taxe și impozite, au devenit peste noapte "inculți" și indiferenți la consecințele neachitării la timp a dărilor. Practic, degradarea sistemului fiscal a dus la apariția armatei celor care îl ignoră sau chiar i se opun. Vă amintiți de îndemnurile la grevă fiscală ale celor care trăiesc din drepturile de autor? Este tot mai evident faptul că s-a acutizat conflictul dintre stat și individ, dintre stat și popor.

Sistemul e varză
O altă realitate din spatele acestor date, despre care ANAF evită să vorbească, este proasta evidență și urmărire a creanțelor. Multe dintre somații se referă la sume vechi de trei, patru și chiar mai mulți ani, despre care contribuabilii au aflat acum, pentru prima dată, că le datorează. Dacă ar fi fost înștiințați la timp, le-ar fi plătit de mult. Nu s-ar mai fi ajuns la calcularea dobânzilor și penalităților, care depășesc, frecvent, suma de bază. De multe ori, respectivele obligații sunt prescrise și chiar de ar vrea contribuabilii să le achite, legea nu mai permite.
Sunt și cazuri în care contribuabilii demonstrează cu documente că sumele reclamate de ANAF au fost de fapt achitate. Este cea mai bună dovada că evidențele fiscului sunt varză. Pentru că statul are un sistem defectuos de gestionare a documentelor și informațiilor fiscale, contribuabilii sunt tracasați, puși pe drumuri și deseori nevoiți să se adreseze justiției.

Un pas înainte, doi înapoi
Numărul uriaș de somații și eficiența lor scăzută arată că sistemul fiscal este într-o profundă criză. S-a vorbit mult despre reformarea lui, dar timp de 20 de ani s-a realizat prea puțin, iar când s-a făcut câte ceva bun s-a venit cu alte măsuri care au distrus totul. Înlocuirea a sute de acte normative cu un Cod Fiscal a fost o măsură reformistă. Astăzi, din nefericire, există numeroase legi, ordonanțe, HG-uri, ordine și dispoziții care completează, modifică și fac de neînțeles respectivul cod. Cota unică de impozitare a profitului a fost salutată de mediul de afaceri și de investitorii străini. În schimb, impozitul minim profit i-a știrbit mult din avantaje.