O nouă sesiune a cursului cu specializarea „Arhivist”, la CCINA Constanţa

356
< 1 min citire
O nouă sesiune a cursului cu specializarea „Arhivist”, la CCINA Constanţa - 11-1728034431.jpg
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa organizează, în perioada următoare, o nouă sesiune a cursului cu specializarea „Arhivist”, autorizat în condiţiile OG 129/2000 republicată.
„Cursul de arhivist se adresează persoanelor însărcinate cu prelucrarea şi gestionarea arhivei, precum şi coordonarea activităţilor de conservare a arhivei fizice şi electronice, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor nr. 16/1996. Atenţie: a nu se confunda cu cursul de arhivar!
Activităţile desfăşurate de arhivist vizează prelucrarea arhivei gestionate, elaborarea instrumentelor de evidenţă, de informare şi cercetare (inventare arhivistice, cataloage, ediţii de documente).
Astfel, arhivistul, angajat al instituţiilor publice sau al organizaţiilor private, prin întreaga activitate desfăşurată, facilitează accesul la informaţia documentară cuprinsă în patrimoniul arhivistic naţional, căruia tot el îi asigură buna conservare şi funcţionalitate socio-administrativă şi știinţifică.
Calificarea de arhivist este solicitată pe piaţa muncii, fiecare organizaţie - publică sau privată - având obligaţia, conform legislaţiei în vigoare, de a-şi organiza un compartiment de arhivă, administrat de personal specializat. Prin urmare, postul se va regăsi în organigramele multor instituţii creatoare/deţinătoare de arhivă, publice sau private”, au precizat reprezentanţii CCINA Constanţa.
Relaţii şi înscrieri, la telefoanele 0241.619.854, 0725.308.745; e-mail: [email protected]

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.042 secunde