Oltchim intră în insolvență

167
Oltchim intră în insolvență - oltchimintrainsolventa1358947815-1358980325.jpg

Compania Oltchim (OLT) va intra în insolvență, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Propunerea în acest sens a fost prezentată Guvernului în ședința de astăzi.
Ministrul a precizat că, la ora 16.00, Consiliul de Administrație al companiei se va întruni pentru a adopta o decizie în acest sens.
Cererea de intrare în insolvență a Oltchim va fi transmisă Tribunalului Vâlcea.


Surse oficiale au declarat marți seara, pentru MEDIAFAX, că premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situația combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul este intrarea companiei în insolvență ca soluție ulterioară pentru privatizarea mai ușoară a societății, proces care să presupună și disponibilizări.
Intrarea în insolvență presupune ca Guvernul să se adreseze tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii și să aștepte decizia judecătorului sindic, au adăugat sursele.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3077 secunde