Operatorii din turism au depus plângere penală împotriva ministrului Economiei

232
Operatorii din turism au depus plângere penală împotriva ministrului Economiei - plangerepenala-1630855969.jpg

Articole de la același autor

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Organizația Patronală Mamaia Constanța (OPMCTA) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, și a altor funcționari din minister, pe care îi consideră vinovați de infracțiuni de abuz în serviciu.

„În plângerea penală nr.1570/03.09.2021 reprezentanții FPTR și OPMCTA menționează că Ministrul Claudiu Năsui și funcționarii din minister sunt vinovați de infracțiuni de abuz în serviciu, prevăzute și pedepsite de art.297 din Codul penal, în calitate de inițiatori ai Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2021. Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind modificarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România și a altor acte normative a fost trecut pe ordinea de zi și aprobat în ședința Guvernului României din 29 iunie, fără a fi respectat termenul de 10 zile afișat pe site, fără avizul Comisiei de Dialog Social din minister, fără a fi discutată în C.E.S și fără a comunica un răspuns la solicitarea FPTR din 27 iunie a.c.”, se arată în comunicatul FPTR primit la redacţie.

Organizațiile acuză că, prin desființarea atașaților, se urmărește contractarea serviciilor de promovare a turismului de către firme private, „de casă”.

„Potrivit art.175 alin(1) lit.b) din Codul penal, persoanele împotriva cărora s-a formulat această plângere au calitatea de funcționari publici întrucât exercită o funcție de demnitate publică, iar adoptarea dar și susținerea unui act normativ cu încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu”, au precizat reprezentanţii FPTR în document.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 02 Septembrie 2021
Stire din Social : Turism ecumenic în Dobrogea
Joi, 26 August 2021
Stire din Social : Pe drumul vinului dobrogean
Pagina a fost generata in 0.3001 secunde