PAID a finalizat digitalizarea procesului de notificare a daunei. Despăgubirile se vor acorda mai rapid

250
PAID a finalizat digitalizarea procesului de notificare a daunei. Despăgubirile se vor acorda mai rapid - paid-digitalizare-1718898330.jpg

Articole de la același autor

PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) anunță finalizarea proiectului de digitalizare completă a procesului de notificare a daunei, constatare și calculație a despăgubirilor, pentru proprietarii de locuințe afectate de calamități, informează societatea prin intermediul unui comunicat.


Parte a strategiei de management al dezastrelor, aplicația digitală a fost dezvoltată pentru a face față unor scenarii de dezastru natural extins, la nivel național, și oferă industriei de asigurări capacitatea de a procesa și soluționa un număr mare de cereri de despăgubire, într-un timp scurt. Noua infrastructură digitală a fost prezentată în cadrul unui eveniment organizat joi, 20 iunie, la sediul PAID, la care au luat parte reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai pieței de asigurări.


Inițiativa de digitalizare a operațiunilor pe care un proprietar de locuință, păgubit în urma unui fenomen natural, trebuie să le parcurgă, a aparținut PAID, care a și coordonat întregul proces, însă a implicat resurse din întreaga industrie. Astfel, odată cu încheierea acestei etape, atât asiguratorii, cât și asigurații, vor avea la dispoziție instrumente digitale pentru abordarea întregului proces de protecție financiară a locuinței împotriva dezastrelor naturale, de la achiziția poliței, la notificarea daunei, constatare și autoconstatare și, în final, la calculul despăgubirilor acordate.


„Inaugurarea acestei infrastructuri, complet digitalizate, este o nouă etapă a viziunii noastre de a construi un nivel cât mai ridicat de pregătire colectivă pentru un dezastru natural major. De 15 ani, depunem eforturi pentru creșterea gradului de acoperire în asigurare, pentru cât mai mulți proprietari de locuințe din România. Educația financiară a populației este un proces de durată. Însă, este datoria noastră, ca industrie, să garantăm fiecărui asigurat că avem resursele și instrumentele pentru a face față urmărilor economice ale unui dezastru natural. 
PAID are cel mai mare program de reasigurare, din Europa Centrală și de Est, în valoare de 1,3 miliarde de euro începând din luna iulie, care ne garantează capacitatea financiară de a oferi despăgubiri. Astăzi putem spune că avem noi mecanisme pentru gestionarea efectivă, într-un mod și mai eficient, a întregului proces”, a declarat Nicoleta Radu, CEO PAID.


În perioada următoare, aplicația digitală va fi pusă la dispoziția asigurătorilor, pentru a fi utilizată în situații reale de piață. După efectuarea eventualelor calibrări, la finalul anului, aceasta va sta la baza celui mai mare exercițiu pentru testarea capacității pieței de a răspunde, practic și la timp, solicitărilor, în cazul unui mare cutremur. Astfel, sistemul va fi testat într-un scenariu de pagube extinse, care generează un număr semnificativ de solicitări de despăgubire. Conform estimărilor industriei, dacă un cutremur de intensitatea celui din 1977 ar avea loc astăzi, ar putea apărea 250.000 de dosare de daună pentru locuințe avariate, luând în calcul doar locuințele asigurate.


Sistemul asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost instituit în anul 2008, cu scopul de a crea un mecanism de protecție financiară a proprietarilor din România, în cazul unui dezastru natural. De 15 ani, PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) este compania care gestionează acest sistem și este responsabilă de emiterea polițelor și de acordarea despăgubirilor, în caz de cutremur, inundații sau alunecări de teren.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4733 secunde