Până și inspectorii ANAF se rătăcesc prin reforma fiscală

121
„Domnule, cel mai greu îmi este să fiu contribuabil corect. Nu banii pentru plata taxelor și impozitelor constituie problema, ci completarea afurisitelor astea de declarații fiscale. Le-au complicat în așa hal finanțiștii noștri, încât doctor în economie de-ai fi și tot îți prinzi urechile în ele” - mi s-a plâns prietenul meu, Maxi.
 

I-am răspuns pe un ton superior: „Amice, n-ai de ce să-ți mai faci sânge rău. Uite, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală și-a dat seama cât de greu te descurci cu declarațiile și documentele fiscale și a lansat pe site-ul său o mulțime de ghiduri și broșuri explicative, care cuprind instrucțiuni de completare: ghiduri pentru cei ce obțin venituri din închirieri, din meditații, din activități de înfrumusețare corporală, din postările pe rețelele de socializare, din activitatea sportivă, din proprietatea intelectuală, din transferul de monedă virtuală, din venituri realizate în străinătate și multe altele.”


Spunându-i toate acestea, l-am privit triumfător, așteptând să-l văd căzând pe spate de fericire. Dar el, cârcotaș de profesie, s-a apucat să cârtească mai abitir: „Păi, Ioane, asta echivalează cu o recunoaștere din partea Fiscului că declarațiile astea sunt extrem de complicate și că bietul contribuabil nu se poate descurca fără un ghid, fără instrucțiuni de completare. Întrebarea e: de ce nu le simplifică? Un formular simplu, care să cuprindă doar venitul realizat și impozitul achitat l-ar înțelege tot omul, fără să fie nevoie de instrucțiuni. Or, ăștia nu numai că au complicat al dracului de rău declarațiile, punându-ne pe noi, plătitorii de taxe și impozite, la muncă, dar ne obligă și la cheltuieli suplimentare. Adică eu, contribuabilul român, pentru a putea să îmi declar veniturile, sunt de-acum nevoit să-mi cumpăr un computer, să fac un contract cu un furnizor de internet, să iau lecții de inițiere în informatică, să-mi deschid conturi pe rețelele de socializare și să pierd timpul cu căutarea și citirea ghidurilor. Păi, spune-mi și mie, îmi plătește cineva pentru timpul pierdut, îmi decontează cineva cheltuielile cu aceste investiții… fiscale?”

Am simțit acru pe gât. Cârcotașul ținea morțiș să-mi zdruncine încrederea în reforma noastră fiscală, începută în urmă cu vreo… 30 de ani. Cătrănit de supărare i-am reproșat: „Măi, Maxi, dacă firmele, săracele, care au de completat zeci de declarații pe an, nu se plâng, tu faci ditamai tărăboiul pentru o simplă declarație?”
 

Mai bine mi-aș fi înghițit limba, căci atât i-a trebuit. Amicul s-a dezlănțuit, de parcă s-ar fi aflat la tribuna Parlamentului: „Ioane, sistemul fiscal românesc are la bază prejudecata că activitatea de contabilitate din cadrul societăților comerciale se organizează în interesul statului. Este total greșit. Contabilitatea trebuie să servească, în primul rând, agentului economic. Ea este instrumentul care îl ajută în buna gestionare a afacerii, în atingerea scopului: vânzarea produselor sau serviciilor pe piață și obținerea unui profit cât mai mare.
 

Satisfacerea intereselor statului este subsidiară. Taxele și impozitele nu pot fi achitate, dacă agentul economic nu își îndeplinește scopul.
 

Statul a deturnat contabilitatea firmelor de la rolul său fundamental, aservindu-și-o. A obligat-o să se complice, să se birocratizeze, să devină un scrib care ține evidența zecilor de taxe, impozite, contribuții și tarife percepute de stat.

Sistemul contabil actual este extrem de greoi și foarte costisitor. La nivel național, sute de mii de contabili și economiști sunt mobilizați pentru a plimba datele financiar-contabile prin circa 400 de conturi contabile, pentru a produce, lună de lună, mii de tone de evidențe, rapoarte, note de justificare, declarații, borderouri, balanțe. E o producție care nu hrănește pe nimeni și nu ține de cald nimănui. E o risipă imensă de resurse materiale și umane, pe care în ultimă instanță o suportă consumatorul final.

Apropo, mai știe cineva câte taxe, impozite, contribuții și obligații parafiscale avem la această oră? Autoritățile evită se facă public numărul lor. În România, reforma fiscală se face de 30 de ani, iar rezultatul este creșterea continuă a birocrației fiscale. Numărul impozitelor, contribuțiilor și taxelor fiscale și parafiscale se menține ridicat, în vreme ce Fiscul inventează noi declarații fiscale obligatorii și le complică pe cele vechi. Ce să spun, ne face un mare hatâr că ne pune la dispoziție ghiduri și instrucțiuni de completare!”


A tăcut o clipă, pentru ca apoi să-mi dea ultima lovitură:

„Legislația fiscală din zilele noastre este mult prea încurcată și complicată chiar și pentru inspectorii Fiscului. Chiar ANAF recunoaște într-un raport că, în primul semestru al anului 2021, instanțele de judecată au desființat actele administrației fiscale, la cererea contribuabililor, în 645 de cazuri, cu o sumă totală de 677,5 milioane de lei, reprezentând 25,9% din sumele disputate în Justiție.
 

Spune-mi și mie: cum i-au ajutat ghidurile și broșurile explicative pe inspectorii fiscali ale căror acte administrative au fost desființate de judecători?”.

În clipa în care și-a terminat tirada, am simțit că încrederea mea de nezdruncinat în reforma fiscală se fisurase amarnic. Așa-mi trebuie, cine dracu´ m-a pus să discut cu Maxi!?



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3333 secunde