Panică la Bursa de Valori București

449

Articole de la același autor

Bursa de Valori București a înregistrat într-o singură zi, în dreptul unui mare număr de societăți listate, scăderi de 13 - 14% a prețurilor acțiunilor. Este un comportament de panică. Posesorii încearcă să scape de acțiuni cât mai repede, gândindu-se că, dacă mai așteaptă, ar putea pierde mai mult, în viitor.
"Faptul că se vinde arată că, pe de altă parte, se cumpără - ține să precizeze Sorin Trandafir, broker în cadrul Societății de servicii de investiții financiare "Interfinbrok Corporation", din Constanța. Sunt investitori care profită de starea emoțională a pieței pentru a achiziționa acțiunile cu discount-uri foarte mari."
Ce a determinat agitația de pe bursă? Tensiunile sunt generate de ceea ce se întâmplă astăzi în economie, de măsurile guvernamentale anunțate și de zvonistica din jurul acestora, a explicat brokerul. Este posibil ca, sub amenințarea reducerii de la 2,5% la 0,5% a contribuțiilor obligatorii pe pilonul II, fondurile de pensii private, care au făcut plasamente pe piața de capital, să înceapă să renunțe la ele, pentru a face rost de lichidități.
Ar putea să contribuie și zvonul că se va trece la un nou sistem de impozitare a câștigurilor de pe BVB. Din această cauză, pentru a-și pune la adăpost profitul deja obținut, unii investitorii recurg la artificii bursiere: vând portofoliile performante și, apoi, imediat le cumpără.
La finalul zilei, bursa a afișat scăderi uriașe ale indicilor sintetici, de 9,58 – 13,91%. Acțiunile SIF 5 au fost cele mai tranzacționate, valoarea totală a vânzărilor-cumpărărilor fiind de 23,9 milioane lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7522 secunde