Participarea statului în economie și obiectivele stabilite în întreprinderile publice

177
< 1 min citire
Executivul a aprobat, în ședința de ieri, Memorandumul cu tema "Participarea statului în economie - Orientări privind administrarea participațiilor statului în întreprinderile publice. Rolul și așteptările statului ca acționar". Documentul își propune promovarea unui cadru unitar de aplicare și implementare a conduitei statului ca acționar și proprietar de participații în întreprinderi publice, referindu-se atât la așteptările, cât și la politica statului ca acționar.
Statul român are calitatea de acționar majoritar în aproape 1.400 de societăți, din care 253 de întreprinderi aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea organelor administrației publice centrale, și 1.090 de întreprinderi aflate în subordinea, coordonarea, sub autoritatea administrației locale. Aceste întreprinderi publice reprezintă un segment important al economiei naționale și prin activitatea și rezultatele lor financiare au influență asupra stabilității și dezvoltării economice a țării.
Obiectivele care se doresc a fi atinse simultan la nivelul întreprinderilor publice, au fost cuprinse în Memorandumul aprobat astăzi, și se refera la: implementarea principiilor de guvernanță corporativă; creșterea nivelului de profesionalism și performanță a conducerii; asigurarea unei performanțe financiare și operaționale sustenabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0281 secunde