Patronii se tem să gândească cu voce tare

208
Patronii se tem să gândească cu voce tare - gurainchisa-1364916458.jpg
"Cum vă mai merge afacerea?" - îl întreb pe gestionarul unui magazin "Apicola", în timp ce îmi umple o sticlă cu miere de albine. Omul își ridică pentru o clipă privirea și spune: "Nu mai merge nimic. Nu vedeți ce haos este în țara asta?"

Încerc să-l descos: "La ce vă referiți când afirmați că e haos? Vă întreb întrucât fiecare înțelege altceva prin acest cuvânt." 

Omul - trecut de 70 de ani - devine, brusc, circumspect. În ochi îi sclipea teama aceea pe care o aveam toți înainte de ‘89, când observam că vreun ins era prea atent la ceea ce discutam. Pare să regrete că a vorbit prea mult. Își pune lacătul la gură și nu mai scoate nici un cuvânt. 

Îl știu de multă vreme pe bătrânul gestionar. În urmă cu cinci - șase ani, când economia duduia, era volubil, deschis. Se bucura să mai apară din când în când în ziar, cu informații despre apicultori și miere. Dar de când cu criza economică și crizele politice ce au acompaniat-o, și-a pierdut liniștea și încrederea în oameni. 

Nu mai vrea să apară în presă, de teamă că notorietatea i-ar putea atrage cine știe ce nenorocire. S-au văzut destule cazuri când agenții economici au dat declarații ziariștilor și, la puțin timp, s-au trezit cu controalele pe cap. 

Sentimentul de insecuritate pe care îl trăiesc mulți agenți economici este simptomatic pentru vremurile de criză. În anii ´90, când România făcea trecerea de la economia centralizată la cea de piață, privații erau vânați pe capete de instituțiile statului. Patronii SRL-urilor refuzau să discute cu ziariștii, de teamă să nu-și atragă controalele pe cap: "Domnule, nu vreau să scrieți despre mine nici măcar de bine!" 

La distanță de peste un deceniu, mi-a fost adresată, în câteva rânduri, aceeași solicitare. "Vă rog, să nu scrieți nimic despre noi - m-a rugat o tânără care ține o sală de dans. Am toate actele în regulă, sunt cu toate impozitele plătite la zi, dar nu vreau să-mi vină alte și alte controale pe cap. În urmă cu două luni, a scris un ziar despre noi și, după câteva zile, nu mai scăpam de inspecții." 

Trăim vremuri tulburi! Dacă până și patronii se tem să gândească cu voce tare, înseamnă că e rău. De vină o fi doar criza economică?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4863 secunde