Evaziune fiscală en-gros

Patru firme constănțene au dat tunuri de 9,559 milioane euro

616
Subsolul economiei naționale este o adevărată mină de aur. În luna aprilie 2011, inspectorii fiscali din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice au "săpat" în documentele financiar-contabile de la patru agenți economici și au dat peste un "filon" de 39,082 milioane de lei (circa 9,559 mili-oane euro). În ediția de astăzi, vă prezentăm două dintre cazuri.
Firma "Delta Grain" SRL, din Constanța, având ca asociat unic un cetățean din Bulgaria, are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, fura-jelor și tutunului neprelucrat. În urma verificărilor, oamenii fiscului au ajuns la concluzia că societatea comercială nu a respectat legea cu privire la deducerea taxei pe valoarea adăugată. Ca urmare, organul de control i-a "facturat": 25.398.000 lei TVA stabilită suplimentar, 2.050.313 lei dobânzi de întârziere și 3.809.700 lei penalități de întârziere. Drept bonus, cazul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Firma "Pann Eurodentis" SRL, din Constanța, are mari încurcături cu deducerea TVA. Ba a înregistrat în contabilitate documente justificative care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, ba a luat în evidență facturi fiscale de prestări servicii (încărcare, manipulare, transport, debitare, sortare) fără documente care să ateste prestarea efectivă a acestora… Ce s-o mai lungim, a călcat pe bec și s-a fript rău.
Inspectorii au stabilit că societatea datorează bugetului de stat următoarele sume: 1.475.301 lei TVA, 2.404.503 lei majorări de întârziere, 221.295 lei penalități de întârziere. Și acest caz a fost dat pe mâna procurorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7796 secunde