Patru marinari dispăruți în naufragiul unui cargou turcesc

376
< 1 min citire
În dimineața zilei de 19 mai 2012, nava de mărfuri generale "Erol Senkaya", sub pavilion Turcia, s-a scufundat între insula Zakynthos și zona continentală a Greciei. Se presupune că naufragiul s-a produs din cauza deplasării încărcăturii. Nava era încărcată cu 2.200 tone de semințe de măsline.
Șase membri ai echipajului au fost salvați de o ambarcațiune a Gărzii de Coastă a Greciei. Alți patru navigatori au fost dați dispăruți. Nu s-a raportat vreo poluare a apelor mării. Cargoul "Erol Senkaya" avea capacitatea de 2.772 tdw și fusese construit în 2003.
Cazul "Erol Senkaya" este simptomatic pentru flota turcă. De-a lungul anilor, am constatat că printre armatorii și comandanții turci sunt destui care nu acordă atenția cuvenită modului de încărcare a navelor. Fie că sunt supraîncărcate, fie că marfa e prost fixată, fie că balastarea este incorect realizată, în final navele respective ajung să fie implicate în evenimente de navigație. Cel mai fericit caz este atunci când navele ajung să se încline, dar au posibilitatea să revină în port pentru a fi descărcate și echilibrate. Vina aparține, în mare, măsură și autoritățile din porturile de încărcare, care admit, de loc dezinteresat, supraîncărcarea navelor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0341 secunde