Pe ce mașini cu zero km la bord dau bani constănțenii

309
Destui constănțeni par să nu ducă deloc lipsă de bani, dacă ne uităm pe datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ce privesc numărul înmatriculărilor din prima jumătate a lunii august. În doar două săptămâni, la Constanța au primit numere definitive nu mai puțin de 64 de autoturisme noi, unele mai scumpe, altele ceva mai accesibile.

Dacia se situează pe primul loc în preferințele șoferilor. 11 constănțeni au ales această marcă recent și și-au înmatriculat luna aceasta noile achiziții. La mică diferență, cu zece autoturisme, se situează Skoda, iar locul trei este ocupat de marca Renault, cu șase mașini noi înmatri-culate luna aceasta. Urmează Hyundai cu cinci, iar cu patru, mărci nu tocmai accesibile pentru toată lumea, ca BMW, Chevrolet sau Volkswagen. Alți trei constănțeni au preferat să-și i-a câte un Mercedes - Benz nou - nouț, iar lista poate continua. În total, 64 de autoturisme cu zero kilometri la bord, care au ajuns apoi să circule și pe șoselele Constanței.

Făcând comparație cu un alt mare județ, Cluj, acolo unde numărul înmatriculărilor lunare nu de puține ori îl întrece pe cel din Constanța, locuitorii au reușit să înmatriculeze în primele două săptămâni ale acestei luni doar 48 de autoturisme noi, însă numărul de autoutilitare, microbuze și remorci a fost mult mai mare, de 33, pe când în Constanța numă-rul a ajuns doar la 7. Mai exact, constănțenii au cumpărat recent și înmatriculat în prima parte a lunii doar un microbuz și șase remorci.

Aproape 1.500 de autoturisme au fost înmatriculate în prima jumătate a lunii august, la nivel național, cele mai multe fiind din gama Volkswagen, arată statistica parțială a Direcției Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Din cele 1.495 de înmatriculări noi pe segmentul autoturismelor, aproape jumătate au fost contabilizate de mărcile Volkswagen, Dacia și Skoda, cu un procentaj destul de apropiat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Ianuarie 2012
Stire din Economie : Taxa auto, amânată cu un an
Pagina a fost generata in 0.3209 secunde