Pe Dunăre vin 2,7 de miliarde de euro, de la Bruxelles

3006

Articole de la același autor

Stați cu ochii pe Dunăre, pe porturi și canalele navigabile! În următorii ani, ele vor aduce constructorilor și furnizorilor de servicii peste 2,7 de miliarde de euro. Ministerul Transporturilor are 26 de proiecte de investiții, dintre care unele de mare anvergură și extrem de bănoase. Ele sunt incluse în Strategia Dunării și sunt sau vor fi finanțate, în cea mai mare parte, din fonduri europene.

Câteva sunt deja în curs de derulare, altele în stadiu incipient sau în pregătire, dar toate vor fi duse la bun sfârșit. Cel mai mare proiect îl reprezintă construcția Canalului Dunăre - București, respectiv amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe. Valoarea lui estimată va fi cunoscută la finalizarea studiului de fezabilitate, dar suma avansată deja de inițiați este de minimum 1,2 miliarde de euro. Nu se știe când vor începe lucrările de construcție, dar se dorește a fi finalizat până în 2025.

Canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia Năvodari au prevăzute proiecte de 910,61 milioane de euro, iar portul Constanța, de 245,52 de milioane euro.

Pentru porturile fluviale Tulcea, Galați, Brăila, Cernavodă, Călărași, Drobeta Turnu Severin, Moldova Veche, Calafat și Oltenița, proiectele de investiții totalizează 98,91 milioane de euro.

Alte lucrări, în valoare de 266,19 milioane de euro, vizează îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre, problemele de mediu și de urmărire a traficului fluvial.

Există chiar și un proiect transnațional pentru formarea viitorilor navigatori fluviali. Se prevede construcția (sau achiziționarea) unei nave - școală pe Dunăre. Aplicația în vederea obținerii fondurilor europene a fost depusă deja. Valoarea investiției este estimată la 2 milioane de euro. Proiectul va fi finalizat în 2014.

Pentru cei interesați, pe www.cugetliber.ro, la pagina de economie, prezentăm lista celor 26 de proiecte. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Decembrie 2011
Stire din Eveniment : S-a înecat în Dunăre
Pagina a fost generata in 0.5576 secunde