Din 2018

Populația va declara toate bunurile și veniturile la Fisc, în vederea impozitării globale

12114
8
Populația va declara toate bunurile și veniturile la Fisc, în vederea impozitării globale - populatie-1487348715.jpg
Când mă gândesc la anul 2018, simt că înnebunesc. De vină este doar programul de guvernare social-democrat. Documentul prevede introducerea, de anul viitor, a impozitului diferențiat (între 0% și 10% anual) pe venitul global. 


Sistemul va funcționa astfel: pentru fiecare gospodărie din România va fi completată o declarație de venit global de către consultanții fiscali. Respectiva declarație va avea la bază o declarație de patrimoniu, care se va depune la Fisc, în aceleași condiții precum declarația de venit global. 


Gospodăriile populației vor fi repartizate pe consultanții fiscali. Rolul acestora este de a completa și depune declarațiile sus pomenite, dar și de a plăti toate taxele și impozitele datorate de către persoanele fizice din portofoliul lor, către administrațiile și instituțiile publice centrale și locale. 


În privința globalizării veniturilor, România nu este la prima tentativă. Au existat astfel de experiențe în perioada 1923 - 1945 și 2000 - 2001. Plătitorii de taxe și impozite își mai aduc aminte câte au avut de pătimit, pe vremea globalizării și după, din cauza Fiscului, care nu a fost capabil să-și facă ordine în baza de date. Mulți s-au trezit că, deși își plătiseră dările către stat, figurau ca datori, că li s-au calculat dobânzi și penalități. Altora pur și simplu li s-au inventat obligații fiscale. Unii au fost executați silit fără știrea lor, luându-li-se banii din conturile bancare, pentru datorii inexistente. Multora li s-au luat bani în plus și nu li s-au mai restituit. Contribuabilii au stat la cozi și au tocit podelele administrațiilor fiscale, în speranța că vor descâlci încurcăturile birocratice și vor obține reparații. 


Apoi, globalizarea veniturilor a fost înlocuită de cota unică de impozitare a veniturilor și de aplicarea pe scară tot mai largă a metodei de reținere a impozitului la sursă, fapt ce a condus la simplificarea sistemului fiscal.


Se știe că social-democrații au fost împotriva cotei unice de impozitare, în ciuda faptului că aceasta și-a demonstrat rolul stimulativ în economie. Acum, ajunși la putere, vor să o înlocuiască cu impozitarea diferențiată pe venitul global. 


În acest scop, va fi creat un întreg aparat birocratic - corpul consultanților fiscali -, care se va interpune între contribuabili și Fisc. Va fi un mamut. 


În România, conform recensământului din 2011, există 7.086.394 gospodării. Dacă, să spunem, fiecare consultant fiscal va avea arondate 100 de gospodării, va fi nevoie de o armată de 70.863 de consultanți fiscali. Cu alte cuvinte, social-democrații vor ca această forță de muncă uriașă să fie dislocată din sectorul productiv și pusă să facă hârtii în slujba statului. 


Vă întrebați cine va suporta cheltuielile, salariile, bonusurile, taxele și impozitele armatei de consultanți fiscali? Cine altcineva decât contribuabilii? Practic, pe cetățeni îi va costa, de acum înainte, statutul de contribuabili, îi va costa obligația de a-și achita taxele și impozitele.


Să discutăm puțin și despre declarația de patrimoniu ce ar urma să fie completată de fiecare persoană. Potrivit Codului Civil, patrimoniul unei persoane cuprinde toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Altfel spus, cuprinde proprietățile imobiliare (terenuri, clădiri, locuri de veci), veniturile (din salarii, pensii, dividende, din înstrăinarea bunurilor sau a folosinței lor, din drepturile de autori, din activitățile independente sau agricole, din dobânzi bancare, jocuri de noroc etc.), acțiunile și participațiile în firme, economiile bancare și împrumuturile acordate altor persoane, autovehicule, inventarul gospodăriei (mobilă, obiecte casnice, îmbrăcăminte, încălțămite), bijuterii și obiecte de preț (tablouri, sculpturi, porțelanuri, colecții filatelice și numismatice), jucăriile copiilor și nepoților, produsele obținute în gospodărie pentru propriul consum, animale și altele.


Valoarea bunurilor ce urmează a fi înregistrate în declarația de patrimoniu va trebui exprimată în bani, pentru a putea fi globalizată și impozitată. În acest scop, bunurile vor trebui evaluate de experți și reevaluate periodic. Desigur, pentru cele 7.086.394 de gospodării nu va fi suficientă armata de experți evaluatori existentă în prezent. Este nevoie de alte câteva mii în plus, ceea ce înseamnă că va fi dislocat încă un contingent important de forță de muncă din sectorul productiv, pentru a lucra în folosul Fiscului. Ia ghiciți, cine va suporta costurile deloc neglijabile ale operațiunilor de evaluare și reevaluare?


Ce rost are înființarea acestui nou aparat birocratic fiscal sau extra-fiscal, cum vreți să-i spuneți, întreținut din buzunarul contribuabililor și pus să servească interesele statului? 


Dacă-i întrebi pe social-democrați ar spune că vor un sistem de impozitare corect, în care săracii să fie impozitați mai puțin, iar bogații mai mult. Chiar așa să fie? Am convingerea că în urma introducerii acestui sistem vom plăti mult mai mult decât în prezent.


Stimați cititori, "luna de miere" a guvernării social-democrate (de reduceri fiscale și creșteri salariale) va fi urmată de creșterea fiscalității prin extinderea bazei de impozitare a veniturilor populației.


Guvernul Grindeanu se plânge că gradul de colectare a veniturilor este scăzut? E vina populației? În ciuda sărăciei, ea își achită dările către Fisc și administrațiile locale. Evaziunea fiscală - știu până și copiii de țâță! - o fac agenții economici, dar mai ales clientela politică. Acesteia din urmă îi dedică social-democrații viitoarea lege a prevenției.


Comentează știrea

ion
18 februarie 2017
emigrati sau protestati

Emigrarea sau protestul la scară generalizată este soluția la problema statului hoț. Cetățenii dau dreptul statului de a administra. Dar să administreze corect. Ținta este sărăcirea populației. Dorința ascunsă a PSD este ca România să fie o țară săraca cu oameni ușor de manipulat și de cumpărat.

jiji
18 februarie 2017
psd

psd trebuie starpit si votantii lui

Velma
18 februarie 2017
Un guvern de marionete, un psd de infractori

Dragnea, Ponta si majoritatea din psd sunt niste mizerabili comunisti. Sa desfiintam acest partid de nemernici

Nu va temeti
18 februarie 2017
Asa ceva,niciodata

Zvonul asta este ca dansul piticului din serialul american binecunoscut.Cand citeam articolul parca auzeam si muzica piticului.Numai ca de data asta piticul care danseaza si crede el ca ne da fiori pe sira spinarii este Dragnea.Dragnea apare in cosmarurile noastre de noapte inca din prima luna de guvernare,ianuarie 2017.In primul rand saracia nu poate fi impozitata.Fotografia din titlu este semnificativa.Autorul articolului a fost inspirat.O mare parte din populatia Romaniei traieste din agricultura de subzistenta.Altii traiesc din ajutoare sociale.Nici ajutoarele sociale nu pot fi impozitate.Gratuitatile de toate felurile,subventiile,la lemne,la RADET nu pot fi impozitate. Eu am trait la tara,toti avem rude,parinti bunici,frati surori la tara.Multi tarani nu au bani deloc.O mare parte din populatia Romaniei traieste asa cum traiau stramosii nostri in urma cu 3000-4000 de ani,adica:seamana,cultiva,culeg,cresc animale,vaneaza,potcovesc caii.Altii cersesc,ciordesc,migreaza.Ce impozit vreti sa li se impuna ? Asta este rezultatul dezastruos al reformelor cooperatisto-bolsevico-pesediste incepute inca din Epoca de aur pana in ziua de azi,inclusiv.Romanii au pierdut,au irosit ultimii 70 de ani de istorie pretioasa.Dar nenorocirea nu este asta.Ca saracii pot trai din ajutoare sociale pana la adanci batraneti.Nenorocirea este ca Piticul Dragnea nu-si poate impozita palatul de vara,piscina,bijuteriile,trofeele din salonul de vanatoare,padurile,fanetele,etc.Ar fi un dezastru pentru el/ei.Chiar crede cineva ca astia,pesedeii lui Dragnea apara interesele populatiei defavorizate ? Chiar credeti ca idiotii astia sunt asa ne naivi ca sa plateasca ei toate ajutoarele astea sociale din averile lor ? De exemplu sa-mi spuna si mie cineva daca "sfantul" Mazare,ca a fost comparat cu un sfant,sa-mi spuna daca Mazare a dat vreun ajutor social din averea lui personala.Daca a dat sa-mi spuna cand a dat,unde,cu ce ocazie,suma donata,dovezi.

sandu
18 februarie 2017
impozite

escrocii nu vor plati impozit niciodata; consultanti fiscali vor fi alti smecheri de parca nu avem destui patroni hoti !

Mine
19 februarie 2017
Consultanti fiscali

Adica acesti consultanti fiscali vor fi PERCEPTORII , ca in Morometii . Vor intra in casa si iti vor lua capra ...... Mai bine cautati in case la tiganii cu vilele mari ,si la interlopi , care nu platesc impozite , la cei care toata viata au fost bugetari si azi sunt foarte bogati . N-aveti ca cauta la ceilalti contribuabili , e o pierdere de timp. Cautati impozite la cei corecti ? Inventati inca o profesiune : consultant fical evaluator . Cand incep inscrierile pentru atestare ? Am pregatire tehnica superioara si pregatire medie contabila .

unul
20 februarie 2017
documentul-sursa, va rog

Proiectul de lege, sursa articolului ?! Unde o putem gasi ? Un link, ceva, se poate? Nu de alta, dar imi vine foarte greu sa mai iau de bune spusele presei.

Daniela Nicolescu
20 februarie 2017
taxe si impozite

Rata foarte scazuta de colectare a veniturilor la buget este o problema care, mai intai de toate, este problema ANAF. Nu stiu cu ce se ocupa domnii acestia foarte bine platiti tot din banii nostri. Inainte de orice schmbare legislativa, trebuie sa se elimine aceasta ineficienta structurala (pentru a putea evalua eficienta politicii fiscale in vigoare)! Aud ca ANAf-ul traieste intr-o adevarata"simbiozacu multinationalele. CE a dat o directiva (din apcate nu e regulament) d eimpozitarea profitului acolo unde se produce. Cu toate acestea, oricine incearca sa se atinga de multinationale, e""curentat" !

Răspuns la: Asa ceva,niciodata
Adăugat de : Nu va temeti, 18 februarie 2017
Zvonul asta este ca dansul piticului din serialul american binecunoscut.Cand citeam articolul parca auzeam si muzica piticului.Numai ca de data asta...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Februarie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei românești
Pagina a fost generata in 0.38 secunde