Portuarii ies în stradă pentru condițiile speciale de muncă

4353
Portuarii ies în stradă pentru condițiile speciale de muncă - portuariisilviustanciu5-1456066175.jpg

Articole de la același autor

Federația Sindicală "Trans Conex", organizație reprezentativă din industria portuară, declanșează lupta pentru recunoașterea condițiilor de muncă speciale în care își desfășoară activitatea lucrătorii portuari. Pe data de 25 februarie 2016, între orele 14 - 16, în fața Prefecturii Constanța, va avea loc un miting de protest la care vor participa între 250 și 300 de salariați din 12 unități portuare.

Organizatorii au lansat un apel către toți lucrătorii portuari și toate sindicatele portuare, indiferent de federația din care fac parte, să vină la miting.

"Obiectivul nostru prioritar este rezolvarea problemei încadrării locurilor de muncă ale docherilor și mecanizatorilor portuari în categoria celor cu condiții speciale de muncă" - declara Silviu Stanciu, președintele Federației Sindicale "Trans Conex", încă de la înființarea organizației.

"Prin neîncadrarea în condiții speciale a unităților de pe platforma portuară se pierd o serie de drepturi. A crescut vârsta de ieșire la pensie, s-au pierdut sporul de condiții speciale de 25%, norma de hrană și cel puțin cinci zile de concediu de odihnă suplimentar" - afirmă Stanciu.

În ultimii 15 ani, statul a pus o continuă presiune pe agenții economici, obligându-i să aducă îmbunătățiri condițiilor de lucru și făcând tot mai dificilă obținerea avizului de încadrare în condiții de muncă speciale.

În județul Constanța, cele mai multe locuri de muncă încadrate în astfel de condiții erau pe platforma portului Constanța.

În pofida creșterii gradului de mecanizare și automatizare în sectorul de operare portuară - susțin sindicatele - în numeroase activități se mențin factorii specifici condițiilor speciale: lucrul la înălțime, lucrul cu mărfuri care degajă pulberi în atmosferă (cereale, cărbune, minereuri, deșeuri), temperaturi ridicate vara și foarte scăzute iarna, ploi, ninsoare, vânt puternic, curenți de aer, ceață, pericolul de alunecare pe zonele umede, înghețate de la nave, de pe containere, riscul căderii de la înălțime etc.

Pe de altă parte, o serie de operațiuni manuale, care impun efort fizic mare și prelungit nu au putut fi eliminate (în magaziile navelor ori în depozitele de cereale și de mărfuri vrac).

În ciuda menținerii acestor condiții și a riscurilor reale, pentru cele mai multe dintre locurile de muncă în cauză nu s-au reînnoit avizele, întrucât angajatorii nu au interesul.

Tema condițiilor de muncă speciale a fost, dintotdeauna, un măr al discordiei între sindicate și patronate, întrucât este vorba de bani, de foarte mari resurse financiare. Îmbunătățirea condițiilor de muncă presupune investiții costisitoare în scule, dispozitive, tehnologii noi, echipament de lucru și de protecție eficient. Dacă nu fac aceste cheltuieli, patronii trebuie să plătească sporuri salariale, în condițiile în care traficul de mărfuri este în scădere, cu numeroase perioade de goluri de lucru, competiția devine tot mai dură, iar fiscalitatea continuă să fie înrobitoare.

Și de o parte a baricadei, și de alta, pot să apară tentații. Unii patroni ar putea fi interesați să investească cât mai puțin în îmbunătățirea condițiilor de muncă și, totodată, să nu mai solicite avizul pentru condiții speciale, pentru a scăpa de plata sporului de 25%. Pe de altă parte, unii dintre sindicaliști pun mai presus sporul salarial, preferându-l îmbunătățirii condițiilor de lucru.

Pe fondul acestui conflict de interese, firesc până la un anumit punct, în portul Constanța a avut loc o continuă reducere a locurilor cu condiții de muncă speciale, proces de care sunt vinovate presiunile statului într-o măsură mai mare decât schimbările tehnologice. Acesta este și motivul pentru care protestele sindicatelor se îndreaptă împotriva Ministerului Muncii, pe care încearcă să-l convingă să reevalueze locurile de muncă din porturile maritime românești.

În cele ce urmează, redăm apelul adresat de Federația Sindicală "Trans Conex" portuarilor:

"Solicităm sprijinul tuturor salariaților de pe platforma portuară în acțiunea de protest ce va avea loc în data de 25 februarie 2016, între orele 14 - 16, în fața Prefecturii Constanța, pentru susținerea condițiilor speciale de muncă, a societăților care în urma modificării Legii 263/2010, în luna decembrie 2015 au rămas fără aceste drepturi.

Prin această acțiune dorim să convingem Ministerul Muncii să refacă reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, atât pentru societățile care au dobândit acest drept și l-au pierdut, cât și pentru celelalte societăți care îndeplineau condițiile, dar cei îndreptățiți au refuzat să le solicite.

Dorim aducerea unei comisii formată din reprezentanții ministerului cât și

din reprezentanții salariaților care să vină la fața locului, să vadă condițiile reale cu care se confruntă salariații de pe platforma portuară. Dacă nu vom face acest lucru cu hotărâre și determinare, aceste drepturi

dobândite vor fi pierdute pentru totdeauna, ajungând să avem drepturi salariale din ce în ce mai mici, și vom ieși la pensie la o vârstă când nu vom mai putea lucra pe utilajele portuare, din cauza uzurii psihice, fizice, cât și a factorilor de mediu pe care îi suportăm zilnic noi, salariații de pe platforma portuara.

De aceea, noi, ca reprezentanți ai Federației Sindicatelor Trans-Conex, am făcut, până la acest moment, toate demersurile legale către reprezentanții statului pentru stoparea acestui fenomen, răspunsurile fiind nefavorabile, toți dând vina unii pe alții.

Singura modalitate de a beneficia în continuare de aceste drepturi este

Protestul în stradă pentru susținerea lor cu vehemență.

Daca guvernanții și-au făcut pensii speciale, nouă portuarilor care muncim în condiții extrem de grele ni s-au luat aceste drepturi. Trebuie să ne mobilizam și să nu permitem ca acești iresponsabili să-și încaseze beneficiile pe care și le-au acordat singuri luând din drepturile noastre.

Pentru acest fapt vă așteptăm să fiți alături de noi cât mai mulți.

Numai împreună putem învinge acest sistem corupt!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Februarie 2016
Stire din Economie : Alarmă în porturile de la Marea Neagră
Pagina a fost generata in 0.5687 secunde