Alarmă în porturile de la Marea Neagră

711
2
Alarmă în porturile de la Marea Neagră - alarma-1455905977.jpg

Articole de la același autor

- Traficul de mărfuri este în declin în porturile din România, Rusia și Ucraina

Portul Constanța a în-ceput anul 2016 cu stângul. De o lună și jumătate, cele mai multe dane sunt goale. Ai fi tentat să crezi că portuarii și-au luat vacanță, dacă n-ai zări, ici-colo, câte o navă sub operare. Pădurea de macarale și poduri rulante privește spre depărtările mării, sperând ca după dunga orizontului să răsară vapoarele. Apele acvatoriului portuar rar sunt brăzdate de pilotine și remorcherele de manevră.

v v v

Vineri, în danele operative de la Constanța se aflau doar 35 de nave. Cele mai multe dintre ele încărcau sau descărcau loturi mici de mărfuri. Doar pe 10 nave se operau cantități de peste 20.000 de tone.

Nici viitorul imediat nu arată prea bine. Până la sfârșitul lunii februarie și-au anunțat sosirea doar 46 de nave la Constanța și 5 nave la Midia.

Cantitățile de mărfuri derulate în luna ianuarie 2016, în porturile Constanța, Midia și Mangalia, au fost în scădere dramatică. Împreună, cele trei porturi maritime au manipulat 3.969.098 tone, cu 18,13% mai puțin față de luna de referință a anului precedent. Efectele secetei din 2015 s-au resimțit din plin, traficul de cereale înregistrând o prăbușire de peste 38%. Scăderi mari s-au înregistrat la mai toate grupele importante de mărfuri: articole diverse, combustibili solizi, produse petroliere și petrol brut.

Dar să vedem care a fost evoluția traficului pe grupe de mărfuri:

a. în creștere față de anul precedent

- minereuri și deșeuri neferoase - 292.008 tone (+6,71%);

- minereuri de fier și fier vechi - 290.977 tone (+84,00%);

- îngrășăminte - 214.535 tone (+106,41%);

- produse metalice - 171.381 tone (+63,37%);

- minerale brute sau prelucrate - 29.414 tone (+20,41%);

- animale vii - 3.476 tone (+67,92%);

- ciment - 2.950 tone (creștere de 3,7 ori);

b. în scădere față de anul precedent

- cereale - 1.156.937 tone (-38,64%);

- petrol brut - 490.475 tone (-18,96%);

- articole diverse - 454.045 tone (-11,38%);

- produse petroliere - 439.416 tone (-17,60%);

- cărbune - 206.363 tone (-33,57%);

- semințe uleioase - 62.215 tone (-20,99%);

- produse alimentare - 47.862 tone (-14,41%);

- lemn, plută - 47.531 tone (-34,87%);

- produse chimice - 46.797 tone (-52,49%);

- echipamente, mașini - 11.615 tone (-34,39%);

- celuloză și deșeuri de hârtie - 1.100 tone (scădere de 7,4 ori);

- cartofi, legume, fructe proaspete - 0 tone (față de 1.215 tone în 2016);

Portul Constanța a derulat 86,15% din fluxurile de mărfuri, portul Midia - 13,28%, iar portul Mangalia - 0,57%.

Traficul maritim a scăzut cu 12,98%, înregistrând 3,15 milioane tone, iar cel fluvial s-a diminuat cu 33,61%, ajungând la 0,81 milioane tone.

Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 3.419.605 tone de mărfuri, în scădere cu 16,97%. Grânele și semințele uleioase continuă să dețină ponderea cea mai mare în fluxurile sale de marfă, dar aceasta s-a redus de la 44,53%, la nivelul anului 2015, la 30,72% în luna ianuarie 2016.

Traficul de containere din portul Constanța a totalizat 454.045 tone, respectiv 41.891 TEU, în scădere cu 11,38%, respectiv 15,66%, fiind cu mult sub nivelul capacităților de operare existente.

Portul petrolier Midia a avut un declin mai accentuat, înregistrând un trafic de 527.001 tone, cu 26,87% mai mic decât în perioada similară din anul precedent. Cantitățile de mărfuri derulate de micuțul port Mangalia au fost de 22.492 tone, cu 145,46% mai mult decât în ianuarie 2015.

Situația nu e roză nici pe malul opus al Mării Negre. Porturile rusești au raportat un trafic de 17,5 milioane tone de mărfuri, cu 4,8% în minus față de ianuarie 2015. Novorossiysk - cel mai mare port al Fe-derației Ruse - a manipulat 11 milioane tone de mărfuri, în scădere cu 1,1%. În ce-lelalte porturi rusești, situația a fost urmă-toarea: Kavkaz - 1,3 milioane tone (-12,2%), Tuapse - 2,2 milioane tone (-8.5%), Taman - 0,7 milioane de tone (-27.0%), Rostov pe Don - 0,7 milioane tone (+10.2%) și Azov - 0,3 milioane tone (-12.3%).

Porturile maritime din Ucraina au anuțat un trafic total de 8,83 milioane tone de mărfuri, în scădere cu 21,7%. În sectorul containerelor au fost manipulate 40.734 TEU, cu 8,1% mai puțin față de ianuarie 2015.

Comentează știrea

inf-traffic
20 februarie 2016
securitatea la M.Neagra.

Aveti putintica rabdare.Domnu Presedinte Iohannis de-ja s-a sesizat.Avem nevoie de o flota NATO pentru siguranta si securitatea din M.Neagra.Oare traficul slab din porturile de la M.Negra este cauzat de agitatia rusilor ,sau a sanctiunilor UE impotriva Rusiei?Observand situatia pe Marine Traffic parca-i mai multa agitatie de nave pe estul M.Negre decat pe la ,,poarta Europei''care vrea sa fie Constanta.Porturile romanesti sunt in cadere libera din lipsa de marfa la export.Acum nici fier vechj nu se mai exporta.Se continua totusi cu ,master planuri,constructii de diguri,conflicte muncitori- patronat,Sa numai vorbim de balonul umflat al sistemului birocrat-administrativ si salariile lor ,,modeste''.

De la mal
20 februarie 2016
Flo(tan)tă

Trăiască "marinarul" și fratele lui, ce "o duc bine"... Economia țării în schimb "s-a dus" după flotă ! Noroc de "vaporu" botezat episco-pește ce animă aghiazmat valurile mării alături de boi și... măgari ! Lipsesc moaștele... !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4738 secunde