Potop de investiții în portul Constanța. Se nasc noi capacități de operare și sunt modernizate cele vechi

2490

Articole de la același autor

Portul Constanța se numără printre puținele platforme economice din România care nu doar a rezistat amplului proces de distrugere declanșat după căderea regimului comunist, dar s-a dezvoltat și modernizat continuu. La aceasta au contribuit în egală măsură investițiile derulate de statul român, prin intermediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, și cele realizate de operatorii privați.

Din punct de vedere investițional, portul Constanța a devenit etalonul Mării Negre. Porturile țărilor riverane fac eforturi să țină pasul cu el, să nu rămână prea mult în urmă în ceea ce privește facilitățile, capacitățile de depozitare și ratele de operare, adâncimile și siguranța navigației.







Record datorat investițiilor

În ultimul deceniu, sub impulsul producțiilor tot mai mari de grâne și semințe uleioase din România, Serbia și Ungaria, cele mai importante investiții ale operatorilor portuari s-au concentrat în sectorul cerealier. Drept urmare, capacitățile de depozitare ale portului Constanța au crescut la 1.847.000 tone, fapt ce i-a permis ca în anul 2021 să deruleze un trafic record de 25.174.619 tone de cereale și 2.204.820 tone de semințe uleioase. Astăzi, Constanța este principalul port cerealier al Uniunii Europene.





Marile șantiere de investiții portuare

Anul 2022 se remarcă printr-un avânt investițional al operatorilor portuari. Cu sprijinul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, vă prezentăm, stimați cititori, cele mai importante investiții aflate în derulare.

Iată, compania Socep extinde și modernizează capacitățile de operare a cerealelor pe molul II, construiește un ansamblu tehnologic format din fosă pentru recepția cerealelor aduse pe calea ferată și cu TIR-urile, elevatoare, estacade pentru benzile transportoare. În plus, dotează cheurile cu prize de energie electrică, pentru alimentarea navelor. Valoarea totală a investițiilor depășește 91,3 milioane de lei.





Printre investițiile derulate de Constanța South Container Terminal se numără: extinderea terminalului din zona de dezvoltare A, de pe molul II Sud; extinderea și recompartimentarea atelierului de reparații; executarea lucrărilor de reparații la căile rutiere în zona de acces din terminal; construcția unei hale de depozitare, a unei hale logistice și industriale, cu birouri și grupuri anexe administrative și tehnice, platforme și rețele exterioare, plus branșamente la rețele existente; realizarea unui sistem de monitorizare video și de control al accesului trenurilor în terminal.

Compania Comvex execută lucrări de investiții pentru: sporirea capacității de descărcare a cerealelor din barje în terminalul din dana 80; amenajarea parcării pentru camioanele care descarcă cereale în terminal. La rândul său, operatorul Umex construiește un terminal de cereale în dana 38 și o magazie de mărfuri în dana 44.

Compania Chimpex execută lucrări de consolidare a unei magazii și a silozului de fosforită, modernizarea circuitelor de alimentare cu energie electrică a unor magazii, rectificarea căii de rulare a macaralelor de cheu în mai multe dane și montarea babalelor în dana 58.



Toată lumea investește

Dintre lucrările de investiții portuare se mai remarcă cele realizate de:

- Port Shipping & Engineering - împrejmuire teren, amplasarea unei construcții provizorii - hală metalică, containere birouri, cântar auto (în valoare de 1,954 milioane de lei);

- Life Logistics SRL – reparații rampă CF (850.876 de lei);

- TAR 09 Agigea – extindere platformă de depozitare utilaje, materiale (759.066 de lei);

- VH Extra Oil - modernizare stație de carburanți, amplasare a două stații mobile (228.570 de lei);

- Glass Design Concept – construirea unei cherhanale și a spațiilor de cazare pentru pescari (144.445 de lei);

- Decirom – construirea unor hale de depozitare;

- Jetfly Hub SRL – construirea unui terminal de încărcare - descărcare a produselor vrac lichide;

- United Shipping Agency - adâncirea cu doi metri a bazinului aferent danelor 31-33;

- Oil Terminal - construirea unui rezervor de 10.000 metri cubi în depozitul din port;

- Astra Oil Prod – construirea unui terminal de produse petroliere;

- GSP Logistic – construirea unei platforme tehnologice în Portul Midia;

- The Green Seas Impex – construirea unei hale de producție;

- Team Logistic Specialist – construcție P+1E (spațiu de birouri), hală de depozitare, platformă betonată pentru depozitare și descărcare, împrejmuire (13.912.141 de lei);

- Predilect Cargo SRL – platformă, hală metalică de depozitare, construcție P+1E, cu spațiu de depozitare la parter și birouri la etaj (3.125.170 de lei);

- Schenker Logistics Romania – construirea unui cort industrial pe molul 1 Sud;

- VH Extra Oil –spălătorie auto, cameră tehnică și sistem de spălare auto;

- Sea Container Services – spații de depozitare.

La efortul investițional al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța și al investitorilor privați s-a alăturat și Compania Națională CFR SA, cu lucrări de modernizare la rețeaua portuară de cale ferată, în valoare de 2.680.520 de lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3236 secunde