Poveștile vinului dobrogean

Piața Ovidiu din Constanța a prins viață. Cântece de pahar și de voie bună se revarsă din difuzoare, în timp ce de pe grătarele încinse se rumenesc păstrămioarele de berbec, păstrăvii și scrumbiile. Aromele minunatelor bucate se înalță spre ceruri, stârnind poftele adormite ale zeilor.

De pe soclul său, Ovidiu, cântărețul iubirilor gingașe, privește încântat mulțimea venită să petreacă la prima ediție a Festivalului Vinului Dobrogean Pontus Euxinus. Ar vrea să coboare printre localnici și turiști să guste din vestitele vinuri dobrogene.

Iată, s-au ridicat paharele! Licorile ce așteaptă sărutul buzelor însetate ascund un măreț tezaur: lumina și căldura soarelui dobrogean, limpezimea și neliniștea văzduhului de la Marea Neagră, seva unică, dătătoare de viață și putere, a pământului dintre Dunăre și mare.

În standurile producătorilor, sticlele de vin strălucesc ca nestematele de pe coroana unui rege. Zeul Bahus este reprezentat, la festival, de Vinex Murfatlar, Crama Rasova, Crama Hamangia, Crama Măcin, Crama Viișoara, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar și alți câțiva "slujitori".

"De-aș mai duce-o pân’ la toamnă"

În fața standului Cramei Viișoara, mă întâmpină Gheorghe Albu - fost director executiv al Direcției pentru Agricultură Constanța, în perioada 2005 - 2007, și fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în 2007, în prezent fermier. Nu este doar un vestit viticultor, ci și un foarte bun povestitor.

"Când vin musafirii la Crama Viișoara, le spun că un vin bun este cel care are în conținutul lui struguri, dar are și o poveste – își începe Gheorghe Albu istorisirea. Crama de la Viișoara are struguri de o calitate deosebită, deoarece materialul săditor provine de la o unitate de cercetare viticolă din Franța. În felul acesta, am plantat o podgorie de 250 ha, dar numai cu un material săditor de o valoare genetică deosebită".

Luându-se la întrecere cu povestitorul, o cântăreață face să răsune piața: "De-aș mai duce-o pân’ la toamnă, leliță Ioană, să beau vin, să mânc pastramă, leliță Ioană". Privesc cu coada ochiului spre statuia lui Ovidius și îl surprind fredonând, aproape imperceptibil, melodia. Vorba aceea, cântecul nostru popular însuflețește și bronzul.

Istoria viilor din Viișoara

Dar să revenim la relatarea viticultorului nostru. "Crama Viișoara are povestea ei- spune Gheorghe Albu. Numele localității Viișoara vine de la toponimul vie, de la prima îndeletnicire a oamenilor din această localitate. Înainte de 1978, în timpul ocupației otomane, toate localitățile dobrogene aveau denumiri turcești. Satul meu, Viișoara, se numea Caciamac (în turcă Kaçamak), în traducere, «pâine din cereale». Pe atunci satul se afla în nord-vestul actualei localități, la circa 2 kilometri. După primul război mondial, au fost reabilitate drumurile, printre care și "drumul roman", care pleca de la cetatea Tomis" și ajungea la cetatea Adamclisi. Odată amenajat acest drum, oamenii din Caciamac s-au mutat de o parte și de alta a sa, prima lor îndeletnicire fiind cultivarea viței de vie. Satul era înconjurat de vii.

În 1926, prin decret, s-au schimbat numele localităților, din turcă în română. Autoritățile locale au vrut să-i spună localității Satul dintre Vii, dar pentru că oamenii din acea perioadă erau neștiutori de carte și era greu de scris acel nume, au denumit-o, mai scurt, Viișoara.

Luptătorii din vii

În 1947, odată cu venirea comuniștilor la putere, s-a trecut la colectivizarea proprietăților agricole. Locuitorii din Dobrogea erau, în general, oameni avuți, pentru că primiseră proprietăți (terenuri agricole) din partea statului român, pentru că fusese majoritară înainte de 1978.

Cei mai mulți dintre locuitori nu erau de acord cu colectivizarea, astfel că a luat naștere mișcarea de rezistență Haiducii Dobrogei. Aceasta era condusă de fiul preotului din Mihail Kogălniceanu, localitate care pe atunci se numea Ferdinand. Securitatea și armata făceau dese incursiuni pentru anihilarea acestor luptători. Când veneau forțele de represiune, luptătorii din satul meu se ascundeau în vii. Datorită viilor, mulți au rămas în libertate, mulți au scăpat cu viața.

În final, mișcarea de rezistență a fost învinsă, iar pământurile și viile au fost trecute în proprietatea CAP-urilor. Dar cel mai grav lucru petrecut în satul meu este faptul că, din dorința de a mări suprafețele agricole, viile au fost defrișate, iar cramele, dărâmate.

În 1979, am terminat facultatea și am venit inginer stagiar la Viișoara. M-am căsătorit cu o fată din sat și atunci am ascultat povestea spusă de bunicul soției și de bătrânii cu care lucram la fermă. Mi-aduc aminte că un bătrân mi-a spus: «Tovarășe inginer (aceasta era formula obligatorie de adresare), dacă vreodată vă stă în putință, refaceți viile și crama de la Viișoara». Era un lucru greu de îndeplinit în timpul regimului comunist; chiar și după aceea. Dar atunci când am considerat că sunt destul de bine pregătit profesional și financiar, m-am apucat de acest proiect. În acest mod i-am răsplătit pe acei bătrâni, pe acei străbuni care au avut de pătimit din cauza viilor.

Am plantat la Viișoara și în împrejurimi circa 250 de hectare de viță de vie. Am construit o cramă modernă cu capacitatea de aproape 2 milioane de litri de vin. După numai un an de existență, am început să participăm la concursurile internaționale de vinuri. Până acum, vinurile Cramei Viișoara au obținut 19 medalii, din care 7 de aur și 12 de argint. Visul meu s-a îndeplinit, fiind răsplătit prin aceste medalii. Regret că oamenii care m-au îndemnat să refac viile din Viișoara și să fac cramă nu mai sunt. Aceste medalii să fie și în memoria lor!"