Operatorii portuari români au folosit inteligent momentele de criză economică, pregătindu-se intens pentru finalul recesiunii și al reluării creșterii economice. Intervalul 2009 - 2013 poate fi socotit etapa cea mai dinamică pe plan investițional, din istoria post-decembristă a porturilor Constanța, Midia și Mangalia.
Potrivit datelor puse la dispoziție de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, în primele șase luni ale acestui an, privații au finalizat investiții în valoare totală de 8.686.186 lei (circa 2 milioane euro). În portul Constanța: Canopus Star a modernizat sistemului de încărcare a cerealelor în nave, (investiție în valoare de 2.124.888 lei); Clipper Shipping Agency a construit o hală pentru servicii și depozitare mărfuri generale (1.966.356 lei); Island Petroleum - F&M Bunkering Services a ame-najat o dană de bunkeraj, pe digul de nord (138.508 lei); Socep a acoperit o platformă tehnologică (850.334 lei); Frial a montat un pod basculă de 60 tone, cu sistem de detecție radiații și poartă acces, în dana nr. 53 (102.385 lei);
Comvex a investit în calea de rulare a unei macarale portal (287.126 lei);
Niva Prodcom a construit o instalație de utilizare a gazelor naturale la silozul nr. 3 "Anghel Saligny" (232.147 lei).
În portul Midia, Rompetrol Petrochemicals a reabilitat clădirea administrativă și magazia nr. 3 (2.984.442 lei).
În 2013, sunt în derulare investiții de 61.641.258 lei (circa 14 milioane euro). Astfel, în portul Constanța: Canopus Star extinde capacitatea terminalului de cereale din dana de gabare (25.231.644 lei); Silo Port modernizează capacitățile de pro-cesare și depozitare a cerealelor în cadrul silozului nr. 1 "Anghel Saligny" (7.690.962 lei); Kronospan Zona Liberă Constanța construiește platforma nr. 2 pentru mărfuri generale (6.966.360 lei); North Star Shipping schimbă destinația clădirii adăpost pentru muncitori (922.787 lei) și extinde capacitatea de de-pozitare a cerealelor (4.872.107 lei); Niva Prodcom construiește o nouă capacitate de depozitare, condiționare și uscare a cerealelor în dana 17 (69.254 lei) și modernizează silozurile 2 și 3 "Anghel Saligny" (4.030.782 lei); Property Development realizează o platforma logistică (3.870.000 lei); United Shipping Agency construiește un siloz pentru șrot în dreptul danei nr. 31 (2.612.522 lei); Minmetal realizează o clădire administrativă modulară din containere, în dana 45 (1.209.191 lei) și dezvoltă un front de încărcare-descărcare (869.213 lei); OMV Petrom execută reabilitarea termică și modernizarea fațadei imobilului de birouri de la Petromar (522.625 lei); Socep acoperă cu copertine pe schelet metalic plat-forma nr. 11 (223.714 lei) și reamenajează magazia 1, de pe molul II (233.900 lei); Frial realizează alimentarea cu gaze naturale (48.261 lei); Maricultura realizează o platformă pietruită și construcțiile necesare pentru activitatea de acvacultură maritimă (13.790 lei); Decirom construiește trei copertine de-montabile (230.732 lei); ARSVOM realizează o hală de depozitare a barajelor antipoluante, tip copertină, în dana nr. 78 (783.914 lei).
În portul Midia, Rompetrol Rafinare construiește o instalație de livrare a hexanului, în dana 9 B (1.239.500 lei).
Investițiile private nu se opresc aici. Au depus solicitări de avi-
zare la CNAPMC: M.K.P. Tranzit - pentru o hală de laminate și sediu administrativ; Umex - pentru o magazie de mărfuri generale în dana nr. 44; Life Logistics - pentru amenajarea unei platforme betonate; SICIM - pentru modernizarea instalației de colectare, transport, depozitare și încărcare în mașini a cimentului; Comvex - pentru lucrări de reparații, modernizarea imobilului de birouri și amenajarea sediului administrativ.