Producătorii de vin şi bere vor putea lua granturi

204
Producătorii de vin şi bere vor putea lua granturi - producatoriideberesivin-1614797522.jpg

Articole de la același autor

Subprogramul Agro IMM Invest vine în sprijinul producătorilor de bere şi vin, care pot accesa credite de 800.000 de euro. Programul care i-a ocolit până acum urmează să fie modificat, iar pe domeniul agricultură vor fi schimbări importante. De exemplu, un grant nerambursabil de maxim 10% din valoarea creditului acordat va fi un sprijin financiar suplimentar acordat în cadrul programului IMM Invest. Prin subprogramul Agro IMM Invest grantul va fi acordat în termen de un an de zile. Va fi o perioadă de graţie extinsă de maximum 24 de luni pentru creditele de investiţii ale beneficiarilor eligibili din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar. Rambursarea creditelor se va face în cel puţin două rate pe an. Pentru celelalte credite de investiţii, durata de graţie va fi de până la 18 luni. Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021 şi bugetul a fost majorat de la 4,5 miliarde lei la 7,18 miliarde lei, potrivit datelor furnizate anterior de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Se estimează că vor beneficia aproape 59.000 de firme prin IMM Invest şi Agro IMM Invest.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.377 secunde