Dezastru!

Producția de orz, grâu și orzoaică nu a trecut de pragul de două tone pe hectar

1139
2 min citire
Producția de orz, grâu și orzoaică nu a trecut de pragul de două tone pe hectar - landegrau-1343057185.jpg
În județul Constanța secerișul s-a finalizat pe aproape toată suprafața cultivată cu orz, grâu și orzoaică. Rezultatele? Extrem de proaste pentru optimiști, acceptabile pentru cei care se așteptau chiar la mai rău, având în vedere că vremea nu a fost deloc prietenoasă cu fermierii.
Datele Direcției de Agricultură Constanța arată că, la 18 iulie, suprafața recoltată de orz era de puțin peste 25.000 de hectare, iar producția, de aproximativ 49.000 de tone. În ceea ce privește grâul, de pe o suprafață de mai bine de 140.000 de hectare au fost recoltate puțin mai mult de 237.000 tone. De asemenea, potrivit datelor Direcției de Agricultură Constanța, în cazul orzoaicei de toamnă, de pe aproape 29.000 de hectare s-au obținut aproximativ 49.000 de tone, iar la orzoaica de primăvară, aproape 7.000 de tone, de pe 6.000 de hectare, suprafața declarată recoltată, la 18 iulie.
Așadar, făcând o medie, nici producția de orz, nici cea de grâu sau orzoaică, fie ea de toamnă sau primăvară, nu au sărit, la nivelul județului Constanța, de două tone la hectar. Grâul și orzoaica de primăvară stau cel mai prost. Dacă în ceea ce privește orzul putem vorbi de 1.960 de kilograme/hectar, la grâu media județeană este de 1.690 de kilograme/hectar și de 1.200 kilograme/hectar la orzoaica de primăvară. Făcând o medie, producția de orzoaică de toamnă, la nivelul județului Constanța este de 1.700 de kilograme/hectar.
"2.000 de kilograme la hectar este o medie destul de bună. Acceptabilă", a precizat Gheorghe Lămureanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli Privați de Cereale și Plante Oleaginoase Constanța, având în vedere lipsa precipitațiilor.
Începutul campaniei de recoltare la grâu, îndeosebi pe marile exploatații agricole, acolo unde fermierii respectă toate verigile tehnologice, arăta un an nu extraordinar, dar destul de bun. În sudul județului, spun reprezentanții producătorilor de cereale, producția la grâu s-a ridicat, pe alocuri, chiar și la 4.000 de kilograme pe hectar, și chiar mai mult.
Constanța, zona calamitată?
Din cauza secetei, fermierii vor ca și Dobrogea să fie declarată zonă geografică calamitată măcar pentru culturile de rapiță și floarea - soarelui, dar, de ce nu, și pentru grâu, orz și orzoaică.
"Pregătim o hârtie pentru Ministerul Agriculturii, o hârtie care să plece din partea ligii producătorilor de cereale, pentru că Ministerul are cu totul alte informații despre ceea ce se întâmplă în teren. Ei au impresia că stăm pe roze", a precizat Gheorghe Lămureanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde