Ranfluarea navei "Queen Hind", în stadiu avansat

326
Ranfluarea navei
"S-au făcut progrese în ranfluarea navei «Queen Hind», din portul Midia - a declarat ieri, 18 februarie 2020, Costel Stanca, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime. Credem că în scurt timp, la dană, va începe operațiunea de ecarisaj (scoaterea cadavrelor de ovine, transportarea și incinerarea lor). Astăzi, am chemat furnizorul nostru de servicii, să facem un sumar al activităților desfășurate și vedem cu claritate care sunt pașii în viitor. În fiecare zi facem ședințe operative. În ședința de astăzi, am văzut că suntem într-un stadiu avansat. Dacă reușim să mai scoatem apă, astfel încât nava să fie verticalizată, sperăm ca în scurt timp să o vedem la cheu și apoi în siguranță. Apoi va începe partea a doua a operațiunilor, astfel încât să încheiem cu acest caz".

În privința recuperării cheltuielilor de ranfluare, Costel Stanca a afirmat că Administrația portuară are confirmări de la asiguratorul P&I al navei, că este pregătit să plătească. Sunt discuții în privința sumei, pentru că sunt costuri cu ranfluarea, ecarisajul și serviciile conexe. Totodată, este luată în calcul și asigurarea pe care o are Administrația portuară pentru astfel de situații, dar la care speră că nu va fi nevoită să apeleze.

XXX

Referitor la barja încărcată cu sulf care s-a scufundat în portul Constanța, la Agigea, directorul general a declarat: "Nu este niciun pericol. Am discutat cu cei de la Garda de Mediu. Dânșii au luat toate măsurile, au analizat împreună cu colegii noștri de la mediu și am înțeles că nu sunt probleme. Barja urmează să fie ranfluată". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5121 secunde