Registrul agricol electronic, abia din 2017

256
Registrul agricol electronic, abia din 2017 - registrulagricolelectronic2017-1390740829.jpg

Articole de la același autor

Registrul agricol electronic va fi funcțional abia începând cu 1 ianuarie 2017, asta se arată în proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Până atunci însă, consiliile locale vor adopta, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, la propunerea primarului, o hotărâre cu privire la forma în care, până la 1 ianuarie 2017, se va întocmi și ține la zi registrul agricol. 
"În scopul asigurării unei evidențe unitare cu privire la categoriile de folosință a terenurilor, a mijloacelor de producție agricolă și a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii și buna utilizare a resurselor locale, autoritățile administrației publice locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor organizează întocmirea și ținerea la zi a registrului agricol, în format electronic și/sau pe suport hârtie în unitățile administrativ-teritoriale unde nu s-a trecut la gestionarea registrului agricol în format electronic (…). Consiliul local, la propunerea primarului, aprobă prin hotărâre modul de organizare a registrului agricol, pe suport hârtie sau în format electronic, potrivit capacității administrative de care dispune. Începând cu 1 ianuarie 2017 registrul agricol se întocmește și se ține la zi numai în format electronic", se arată în Ordonanță. Potrivit actului normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2017, prin grija Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se asigură autorităților administrației publice locale, gratuit, sistemul de programe informatice pentru registrul agricol. Fondurile pentru achiziționarea sistemului de programe și pentru actualizarea acestuia vin de la bugetul de stat. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3189 secunde