Noi finanțatori pentru beneficiarii subvențiilor de stat din domeniul agriculturii

110
< 1 min citire
Noi finanțatori pentru beneficiarii subvențiilor de stat din domeniul agriculturii - balotipaierecolta2008tractorcamp-1390405155.jpg
Parteneriatul dintre Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN (FNGCIMM), Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și băncile comerciale a fost consolidat prin semnarea unor noi convenții de garantare ce vor permite facilitarea accesului la finanțare pentru beneficiarii plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine 2013 și pentru beneficiarii măsurii 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - păsări (anul II de angajament), au anunțat reprezentanții FNGCIMM. 
Potrivit acestora, în baza noilor convenții semnate de FNGCIMM cu Banca Transilvania și Unicredit Țiriac Bank, se vor garanta, la solicitarea finanțatorului, finanțările acordate în procent de până la 80% din valoare. 
Beneficiarii, IMM-uri definite conform legii, trebuie să se încadreze în criteriile de eligibilitate ale finanțatorului, să dețină adeverințele emise de APIA, să nu se afle în dificultate financiară în sensul prevederilor Comunicării Comisiei Europene privind orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate și să nu beneficieze de garanții de la alte fonduri de garantare pentru finanțarea accesată. 
Pentru garanția acordată se plătește anual un singur comision de garantare, calculat pe baza ratingului atribuit de instituția finanțatoare în funcție de suma efectiv garantată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0343 secunde