Cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep, avansează rapid. Primele foraje vor începe peste câteva luni. Din 2027, România îşi va dubla producţia de gaz. Iar noi toţi ar trebui să plătim facturi mai mici.
Platforma gigant Barents, care va fora pungile de gaz din Marea Neagră, a ajuns în Portul Constanţa după o călătorie de 18 zile pe apă. Peste patru luni, mastodontul, mai mare decât un teren de fotbal, va pleca spre perimetrul Neptun Deep, unde va începe săpăturile. Primele molecule de gaz vor fi scoase peste trei ani. Producția totală este estimată la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi, echivalentul a nouă ani de consum.
"Cred că ar trebui să ne gândim la ce înseamnă cu adevărat Neptun Deep pentru România. Evident, este un proiect de mare importanţă strategică pentru companie, dar cred că este de mare importanţă şi pentru România. Așa că, odată ce va începe să producă, ne va oferi o sursă de energie sigură pentru România. Acesta este, cred, un aspect fundamental al ceea ce se va întâmpla când vom avea producție. În al doilea rând, este avantajul economic.Așa că am făcut o analiză și, ceea ce putem vedea este că, pe întreaga durată de viață a Neptun Deep, proiectul va aduce statului român 20 de miliarde de euro", explică Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Bani care sunt vitali pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% până în 2031.
"În al treilea rând, cred că va pune România pe hartă în ceea ce privește locul său ca actor energetic în regiune. România urmează să devină cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană", spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
"Proiectul este crucial pentru România, înseamnă independenţă energetică, securitate energetică pentru întreaga regiune, înseamnă dublarea producţiei nationale de gaz. De la 8-10 miliarde de metri cubi spre 18,20 miliarde de metri cubi", spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
OMV şi Romgaz au investit câte două miliarde de euro în megaproiectul Neptun Deep. Statul va împărţi veniturile cu cele două companii în proporţie de 60-40%.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 de kilometri pătraţi și se află la o distanță de 160 de km de țărmul românesc, relatează observatornews.ro