România vrea să dea lovitura pe piața shipping-ului cu propriul pavilion de conveniență

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul Ordonanței pentru modificarea și completarea OG nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare. Principala noutate este introducerea registrului secund de înmatriculare a navelor maritime.

În nota de fundamentare se arată că, în ultimii 10 ani, numărul navelor înregistrate în registrul navelor maritime a scăzut dramatic din cauza condițiilor fiscale și criteriilor tehnice nefavorabile impuse proprietarilor de nave. În prezent, o singură navă maritimă înregistrată sub pavilion român se mai află în exploatare.

Acest lucru afectează personalul navigant român (cu un efectiv de circa 25.000 de persoane), care este nevoit să muncească pe nave sub pavilion străin, fiind astfel lipsit de protecția oferită de un pavilion național.

Nota de fundamentare face trimitere și la situația shipping-ului din spațiul UE. Se menționează că registrele navelor maritime ale statelor comunitare sunt neatractive pentru proprietarii de nave din cauza nivelului ridicat al taxelor aferente serviciilor de înmatriculare, birocrației, influențelor politice fluctuante, respectiv corupției în unele cazuri, astfel că, în proporție covârșitoare, proprietarii de nave din UE își înmatriculează navele în registrele de conveniență cu recunoaștere mondială, cum ar fi Panama, Liberia și Antigua Barbuda.

Pe de altă parte, Comisia Europeană obligă armatorii europeni ca, până în 2014, să își înmatriculeze minimum 60% din tonaj sub un pavilion al UE, iar traficul costier european, precum și transportul de produse petroliere în și din porturile UE să se efectueze numai cu nave care arborează un pavilion UE. Mai trebuie menționat că porturile chinezești oferă facilități fiscale navelor care arborează un pavilion al statelor comunitare.

În acest context, asociațiile armatorilor europeni încearcă să găsească soluții pentru a îndeplini cerințele Comisiei Europene. Ele se lovesc, însă de condiții fiscale neatractive și de restricții administrative în toate registrele de nave ale statelor

membre UE.

România poate profita de această conjunctură - consideră inițiatorii proiectului de act normativ -, venind cu o soluție atractivă: un registru secund de înmatriculare a navelor maritime, care poate dobândi statutul de registru român de conveniență al UE.

Potrivit inițiatorilor, avantajele sunt următoarele:

- în mai puțin de un an, România poate atrage sub pavilionul său câteva sute de nave ale unor armatori germani, francezi, etc.;

- în următorii ani, personalul navigant român va avea locuri de

muncă la bordul navelor cu pavilion român;

- învățământul marinăresc din țara noastră va beneficia de programe de cadeți la bordul navelor cu pavilion român;

- se vor crea noi locuri de muncă prin deschiderea de către armatori a unor reprezentanțe în România.

Se menționează că, pentru elaborarea proiectului de act normativ, au fost consultate următoarele organizații: Autoritatea Navală Română, Sindicatul Liber al Navigatorilor, Federația Națională a Sindicatelor Portuare, reprezentanți ai proprietarilor români de nave, Asociația Națională a Agențiilor de Crewing.

Ce avantaje concrete și ce obligații vor avea armatorii care își înmatriculează navele în registrul secund al României? Cum va fi administrat noul registru? Ce garanții vor avea armatorii că statul român nu schimbă regulile peste noapte? Răspunsul la aceste întrebări va face, cu siguranță, obiectul altor acte normative. Codul fiscal va trebui modificat pentru a se introduce prevederi speciale referitoare la fiscalitatea în registrul secund.

În prezent, România mai are un act normativ care reglementează cam același lucru, dar pe care Codul fiscal l-a golit de avantajele acordate armatorilor. Este vorba de OG 116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional.

Conform actului normativ, armatorii beneficiau de scutiri la plata impozitului pe profit (38% la acea dată), a TVA, a taxelor vamale și accizelor, sprijinul statului în finanțarea construcțiilor de nave în țară sau la achiziționarea lor din import. În schimbul acestor facilități, companiilor de navigație li se cerea o taxă anuală, calculată în funcție de tonajul net și de vechimea navei (care putea fi de 375 $ în cazul unei nave de 1.000 tdw, mai tânără de 10 ani, sau de 5.980 $, în cazul unei nave de 150.000 tdw, în vârstă de peste 25 ani).

În spiritul neseriozității românești, Guvernul Mugur Isărescu a desființat, prin celebrele OUG-uri 215 și 217 din decembrie 1999, facilitățile oferite de OG 116/1998, companiile înscrise în cel de al doilea registru fiind obligate să plătească nu numai taxa anuală pe tonaj, ci și impozit pe profit. Reacția a fost previzibilă: armatorii s-au retras din regimul special maritim.