Rompetrol, jucător important pe piața regională de produse petroliere

590
Rompetrol, jucător important pe piața regională de produse petroliere - rompetrolbulgariagasstation-1646306027.jpg

Articole recomandate

Rompetrol Rafinare, compania care operează rafinăria Petromidia Năvodari, a prezentat recent rezultatele financiare preliminare pentru anul 2021. Compania a reușit să-și majoreze cifra de afaceri și profitul operațional, dar un alt indicator important care poate fi luat în calcul, într-un context de piață care nu a fost tocmai unul favorabil, este reprezentat de exporturile realizate de companie, care s-au menținut, și în 2021, la un nivel foarte ridicat. Valoarea lor a depășit pragul de 900 de milioane de dolari, cea mai mare pondere fiind reprezentată, așa cum era de așteptat, de carburanții produși în cea mai mare rafinărie din țară.

Mare parte dintre cantitățile de combustibil exportat ajunge în stațiile subsidiarele din Republica Moldova, Bulgaria și Georgia. În țara de peste Prut, Rompetrol deține aproape 100 de benzinării, este lider de piață și are o prezență foarte solidă în zona capitalei Chișinău și în proximitatea orașelor importante din Republica Moldova.

La sud de Dunăre, în Bulgaria, Rompetrol are o rețea de aproximativ 60 de stații de carburanți, dispuse în toate zonele de interes ale țării vecine, inclusiv în zona litorală, acolo unde foarte mulți români ajung, pe parcursul anului. Apoi, pe partea estică a Mării Negre, prezența Rompetrol s-a concretizat prin rețeaua de 85 de stații de carburanți, construită din 2005, până în prezent. Tot în Georgia, compania deține și două depozite importante în Tbilisi și Batumi.

Nu în ultimul rând, produsele obținute în rafinăria Petromidia, rafinăria Vega Ploiești și Divizia de Petrochimie, ajung și la parteneri comerciali din Turcia, Serbia și Grecia.

Astfel, Rompetrol Rafinare, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, are o poziție solidă și pe plan regional. De departe, compania deținută de Grupul KMG International, este cel mai mare exportator de produse petroliere din România și al treilea exportator, pe plan de general, din țară.

Despre Rompetrol Rafinare, în 2021

În 2021, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat aproximativ 4,6 milioane tone de materii prime, obținând 1,13 milioane tone de benzină și aproape 2,5 milioane tone de motorină și combustibil special de aviație.

În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, unic producător intern de bitum și hexan, procesarea totală de materii prime a fost de 321 kt, iar în segmentul de petrochimie, compania a reușit să proceseze un total de 110 kt de propilenă, nivel asemănător celui din 2020.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 455 de milioane de dolari în trimestrul 4 al lui 2021, respectiv 1,63 miliarde de dolari, pe tot parcursul anului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5473 secunde