S-a aprobat bugetul Administraţiei Canalelor Navigabile. Ce profit este planificat

518
2 min citire
S-a aprobat bugetul Administraţiei Canalelor Navigabile. Ce profit este planificat - 1-1748008368.jpg
Guvernul României a emis o hotărâre prin care aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA Constanţa, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Veniturile totale estimate a se realiza la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile în anul 2025 sunt în sumă de 132.189,37 mii lei, înregistrând o creştere cu 16,08 % faţă de valoarea realizată a anului precedent.
Creşterea veniturilor cu 16,08 % se datorează în principal creşterii veniturilor din prestări servicii, respectiv veniturile din tranzitarea canalelor navigabile. Veniturile din exploatare, în valoare de 126.032,44 mii lei, au fost estimate în creştere faţă de cele realizate la data de 31.12.2024, respectiv cu 17,40%", au explicat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
Veniturile financiare, în valoare de 6.156,93 mii lei, au fost estimate în principal, pe baza previzionării veniturilor din diferenţe de curs valutar şi a dobânzilor ce vor fi remunerate de către bănci pentru depozitele în lei constituite de companie, venituri din dobânzi previzionate, funcţie de ratele medii de dobânda din anul anterior, precum şi de soldul mediu previzionat al disponibilităţilor băneşti. De asemenea, au fost estimate şi dividendele ce se vor încasa de la Compania Naţională de Investiţii, având în vedere sumele încasate în anii precedenţi.
„Cheltuielile totale planificate pentru anul 2025, în valoare de 131.134,16 mii lei, au o creştere sub indicele de creştere a veniturilor totale cu 16,07% şi au fost fundamentate în funcţie de activităţile concrete din programele de achiziţii de bunuri şi servicii, pentru desfăşurarea activităţii, fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora, a programelor de investiţii şi dotări, în limita surselor legale de finanţare a acestora, a recalculării cheltuielilor de natură salarială şi a cheltuielilor de mandat. Cheltuielile cu redevenţa, în sumă de 2.429,02 mii lei, achitată pentru concesionarea bunurilor publice, vor înregistra o creştere în anul 2025 cu suma de 585,21 mii lei faţă de valoarea realizată a anului 2024, datorită creşterii bazei de impozitare.
Cheltuieli cu personalul vor fi în sumă de 49.944,85 mii lei.
Profitul brut planificat pentru anul 2025 este în sumă de 1.055,21 mii lei, mai mare cu 17,34 % faţă de profitul brut realizat în anul 2024, în baza veniturilor şi cheltuielilor previzionate. Profitul net bugetat al anului 2025, în sumă de 1.055,21 mii lei, s-a repartizat conform Ordonanţei nr. 64/2001”, menţionează sursa citată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0453 secunde