În această dimineață, la Pavilionul Expozițional Constanța, s-a deschis oficial cea de a treia ediție a Smart Energy Expo, cel mai important eveniment de promovare a noilor tehnologii inteligente și energiei regenerabile.
La eveniment, alături de specialiști din domeniu, participă Mihai Daraban, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, George Niculescu, președinte ANRE, reprezentanți ai administrației locale.
„Constanta, județul cu cea mai complexa rețea energetică. Este o creștere de la an la an, anul acesta sunt 47 de expozanți din România și străinătate", a declarat Mihai Daraban.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, nu este prezent la eveniment, fiind plecat din țară, însă este reprezentat de secretarul de stat Alin Cărăgui.
George Niculescu, ANRE: „Constanța e un județ foarte important pe harta energiei, mă bucur că sunt mulți expozanți și că în curând acest spațiu va deveni neîncăpător. Un număr foarte mare de constănțeni au hotărât să își producă singuri energie, ceea ce e un lucru foarte bun"
Ediția de anul acesta este una internațională, participă și șapte companii din Ungaria, la eveniment fiind prezenți reprezentanți ai Ambasadei Ungariei la București și presedintele CCI Bekes, Orosz Tivadar.
Ruxandra Serescu, director general CCINA: „Suntem în creștere de la an la an, avem expozanți din România, din străinătate, avem prezentare de tehnologie, avem și oportunități pentru elevii din sistemul dual din instituțiile constănțene de învățământ".
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.