Salt spectaculos al traficului de mărfuri pe Canalul Dunăre - Marea Neagră

Marţi, 16 Martie 2021, 00:00
349
Transportul de mărfuri pe apă are o importanță crucială în proiectele viitoare ale Uniunii Europene. Organizația și-a propus ca, până în anul 2050, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 60% față de nivelurile din 1990. Pentru atingerea acestui obiectiv, o cotă tot mai mare din fluxurile de mărfuri va trebui să se mute din transportul rutier în cel fluvial și maritim.

Pandemia Covid a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, importanța decisivă a transportului de mărfuri pe apă. Mai ieftin, mai sigur și mai prietenos cu mediul înconjurător decât transportul auto și feroviar, acesta prezintă un risc cu mult mai mic de transmitere a virusului.

Din păcate, în Uniunea Europeană se vorbește mult și se face prea puțin pentru transferul a cât mai multor fluxuri de mărfuri de pe uscat pe Dunăre. În continuare, navigația fluvială are probleme cu asigurarea adâncimilor optime în perioadele de secetă, prea puține din porturile dunărene sunt dotate cu terminale de containere, iar flota de nave portcontainer încă nu s-a născut.

Cerealele și minereurile domină traficul

Dar să lăsăm visele și speranțele pentru altă dată și să vedem cum a evoluat traficul de mărfuri pe canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă – Năvodari, la începutul acestui an.

„În primele două luni din 2021, cantitățile de mărfuri tranzitate pe canalele navigabile au înregistrat o creștere remarcabilă - a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Lucian Bucuroiu - director exploatare în cadrul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile. Traficul a fost de 5,476 milioane de tone capacitate, cu 10,85% mai mare față de aceeași perioadă din anul 2020. Au fost transportate 2,687 milioane de tone de mărfuri, cu 12,47% mai mult decât în ianuarie - februarie 2020.”

În structura mărfurilor, cerealele ocupă primul loc, cu o pondere de 44%. În ianuarie – februarie 2020, ponderea lor era de numai 39%. Pe locurile următoare se situează următoarele grupe de mărfuri: minereurile – 30%, produsele energetice (cărbuni, petrol și gaze lichefiate) - 11%, produse chimice - 10%, metal și produse din metal - 3%, alte produse (inclusiv ciment) – 1%, produse alimentare - 1%.

Principalul beneficiar al canalelor navigabile

În debutul anului 2021 s-a produs o spectaculoasă creștere a traficului de mărfuri derulat în contul altor țări. Dacă în primele două luni ale 2020, acesta era de 65% din total, în ianuarie – februarie 2021 a sărit la 70%. Această dinamică reflectă rolul tot mai mare pe care Dunărea și canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă – Năvodari îl joacă în transportul naval european.

Din totalul de 2,687 milioane de tone de mărfuri derulate în prima lună din 2021, în contul Serbiei au fost transportate 40%. Pentru România, doar 30%, Ungaria - 14%, Bulgaria - 9%, Croația – 2%, Austria – 2%, Slovacia – 1%, Germania – 1%, Republica Moldova – 1%.

În primele două luni ale anului 2021, canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari au fost tranzitate de 3.645 unități navale, cu 5,90% mai multe decât în ianuarie – februarie 2020, din care: 2.584 barje, 523 șlepuri, 6 nave fluvio-maritime și 532 remorchere împingătoare.

Armatorii români domină transportul pe apele interioare. Dintre ei, cel mai important este Compania de Navigație Fluvială Română Navrom, care deține o flotă de 455 de nave, din care: 20 de împingătoare, 341 de barje de diferite tipuri, 89 de șlepuri și 5 ceamuri.

Previziuni

Cum va evolua traficul de mărfuri în următoarele luni? Pe măsură ce pandemia Covid-19 se va domoli, ca urmare a vaccinării în masă a populației planetei, economia mondială și comerțul internațional se vor relansa. Astfel că prin porturile de la Dunăre, pe canalele navigabile și prin portul Constanța vor fi tranzitate mai multe mărfuri.

Pe de altă parte, cantitățile de grâne destinate exportului, aflate în silozuri, vor fi din ce în ce mai mici. Drept urmare, este de așteptat ca, începând din luna martie până în iunie, fluxurile de mărfuri tranzitate pe canalele navigabile și prin portul Constanța să înregistreze o diminuare semnificativă. Apoi, începând din iulie, odată cu noua recoltă de cereale, vor crește din nou. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2373 secunde