Salvați-l pe comandantul Adrian Tănase! (II)

1852
Salvați-l pe comandantul Adrian Tănase! (II) - salvatilpecomandantuladriantanas-1575833484.jpg

Articole de la același autor

Comandantul de cursă lungă Adrian Florin Tănase (în vârstă de 64 ani, domiciliat în Constanța) s-a adresat, printr-un memoriu, președintelui României, primului ministru și ministrului afacerilor externe. El descrie întâmplările teribile prin care a trecut și situația disperată în care se află, solicitând ajutorul. 




Interceptați de Guardia di Finanza


În ediția precedentă am văzut cum s-a îmbarcat românul pe nava "M/Y Quest" (fostă "Sea View"), unde a ajuns victima unui echipaj implicat în traficul de droguri. Iată cum s-au desfășurat, în continuare, evenimentele: 


"Pe data de 31 mai 2018, ajungând aproape de insula italiană Pantelleria, secundul navei, care le ordonase celorlalți să mă țină prizonier și să fiu supravegheat tot timpul, mi-a dat ordin să îi predau telefonul mobil, de teamă că în această zonă, precum și în apropierea Siciliei, pe unde urma să trecem, se putea prinde semnalul și aș fi putut anunța Politia. Telefonul mi-a fost confiscat și am trăit o teamă cumplită că ar putea fi controlat și vor fi găsite fotografiile pe care le-am făcut pe ascuns, atunci când s-au încărcat pachetele suspecte de pe cele două bărci", relatează comandantul. 


Între timp, vasul lor devenise suspect. Din acest motiv a fost oprit în largul mării, la 170 mile distanță de portul Catania, din Sicilia, de către o navă a Guardia di Finanza, din Palermo. În urma controlului efectuat la bord, reprezentanții autorităților au descoperit pachetele cu droguri. Astfel, nava a fost dusă în portul Catania, iar echipajul a fost arestat. 


Agresat în închisorile italiene


"De atunci și până în prezent nu am fost anchetat în mod serios, cu toate că am insistat și am făcut în scris nenumărate cereri la Magistratură și Procuratură. Am fost încarcerat în închisoare la Piazza Lanza, din Catania, unde am fost închis șapte luni, până pe data de 23 decembrie 2018, când am fost transferat la închisoarea Luigi Bodenza, din orașul Enna, Sicilia. Mi s-a Interzis să vorbesc cu oricine altcineva, dar în penitenciar am fost agresat psihic și fizic de către gardieni în mai multe rânduri, în 9 aprilie 2019, 11 iunie 2019 și 25 iunie 2019", povestește românul.


Bietul om a făcut nenumărate cereri către procurorul de caz să fie anchetat, să i se dea posibilitatea să spună ceea ce știe. Dar în zadar! 


"În penitenciar – relatează Adrian Tănase - am fost supus la agresiuni psihice și fizice până pe data de 23 iulie 2019, când familia mea a reușit să obțină aprobarea Justiției să continui arestul la un domiciliu din Catania, pe via D'Amico, no. 72, la care mă aflu și în prezent, unde am închiriat o cameră pe propria cheltuială." 


Ignorat de medici și de Justiție
După ieșirea din închisoare, din cauza durerilor abdominale cauzate de agresiunile la care a fost supus, pe data de 4 august 2019, comandantului i s-a făcut rău și a fost preluat de o ambulanță. A ajuns la Spitalul Garibaldi, din Catania, unde s-a luat decizia să fie operat, întrucât avea o hernie ombilicală avansată, ca urmare a unei operații mai vechi, de ulcer perforat și peritonită.


Decizia medicilor nu a fost pusă în practică nici până astăzi, în ciuda faptului că bolnavul are dureri, iar viața sa este în pericol. Și în tot acest timp, procesul intentat echipajului se tot amână. 


"Sunt extenuat fizic și moral – își încheie românul scrisoarea. Vă rog, ajutați-mă, faceți ceva în numele adevărului! Nu sunt vinovat cu absolut nimic și am fost tot timpul victima celorlalți membri din echipaj. Vă rog cu tot respectul să mă ajutați pentru că sunt un om disperat și nevinovat, care stă fără nicio justificare în arest la domiciliu în Italia, fără să se înceapă un proces în instanță! Sunt bătrân și bolnav. Fără un ajutor din partea statului român voi fi o victimă sigură!"
 
Un gest de solidaritate


Sindicatul Liber al Navigatorilor a anunțat că va retransmite acest memoriu președintelui României, primului ministru și ministrului afacerilor externe, in semn de solidaritate cu comandantul Adrian Tănase.


"Se întâmplă lucruri incredibile. Oameni nevinovați, victime ale unor traficanți devin, apoi, și victime ale organelor de justiție. În sfera noastră profesională se întâmplă lucruri de imaginat. De incriminarea navigatorilor nu am auzit de ieri sau de azi. Este deja un fenomen și este cât se poate de periculos, dar când navigatorii sunt pe cont propriu, acesta devine un dezastru. Cine ii poate apăra pe aceștia? Am mai auzit de echipaje întregi stând prizonieri fără vreo vină luni și ani de-a rândul, cum a fost cazul celor de pe nava , din 2007.


Au mai fost și alții, dar cazul comandantului Adrian Florin Tănase este halucinant. În aceste momente, noi încercăm să îl ajutăm redactând câteva aspecte în apărarea sa, aspecte ce vor fi înaintate magistraților prin avocat și care sunt în conformitate cu cele povestite și întâmplate, în speranța că judecătorii din Italia vor ține cont de acestea. Activitatea pe mare este una tehnică și nu este mereu înțeleasă așa cum trebuie de către cei de la uscat, de aceea trebuie explicitată în termenii corecți, iar noi asta o vom face către organele de anchetă din Catania", a declarat Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Decembrie 2019
Stire din Economie : Salvați-l pe comandantul Adrian Tănase!
Sâmbătă, 07 Decembrie 2019
Stire din Eveniment : Tâlhar săltat de la domiciliu de mascați
Pagina a fost generata in 0.4363 secunde