Sancțiuni pentru școlile de șoferi

682
Sancțiuni pentru școlile de șoferi - scoaladesoferi-1401207515.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul unei HG care stabilește contravențiile și sancțiunile contravenționale în domeniu auto. Pentru școlile de șoferi sunt prevăzute un număr de 13 contravenții. Conform actului normativ, constituie contravenție:

- depășirea duratei maxime lunare prevăzută de legislația în vigoare pentru efectuarea pregătirii practice în vederea obținerii permisului de conducere;

- nerespectarea de către centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a utiliza spațiile destinate activității de pregătire și perfecționare exclusiv în scopul pentru care au fost autorizate;

- efectuarea activității de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație de școală de conducători auto corespunzătoare categoriei pentru care se efectuează pregătirea, eliberată în condițiile legislației în vigoare;

- efectuarea activității de pregătire teoretică și/sau practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere având autorizația de școală de conducători auto suspendată;

- efectuarea activității de pregătire teoretică și/sau practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere de către persoane care nu dețin atestat de profesor de legislație rutieră sau atestat/autorizație de instructor auto, după caz, eliberat în condițiile legislației în vigoare;

- efectuarea activității de pregătire teoretică și/sau practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere de către persoane având atestatul de profesor de legislație rutieră, atestatul de instructor auto sau autorizația de instructor auto, după caz, suspendat/suspendată;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a încheia contract de școlarizare pentru pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere cu fiecare dintre persoanele care solicită pregătirea;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a asigura efectuarea pregătirii practice în vederea obținerii permisului de conducere numai de către instructori auto cu care are încheiat contract în acest sens;

- utilizarea în procesul de pregătire practică în vederea obținerii permisului de conducere a vehiculelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația specifică în vigoare;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a-și desfășura activitatea doar în locații care au fost autorizate în acest sens, cu excepția pregătirii practice a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a utiliza, în procesul de pregătire teoretică în vederea obținerii permisului de conducere, numai profesori de legislație rutieră și/sau în procesul de pregătire practică în vederea obținerii permisului de conducere, numai instructori auto, înregistrați la Autoritatea Rutieră Română, conform prevederilor legale în vigoare;

- eliberarea de către școala de conducători auto a fișei de școlarizare cursanților care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a înscrie cursanții în registrul unic de evidență a acestora, pentru efectuarea pregătirii teoretice și practice în vederea obținerii permisului de conducere;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a efectua pregătirea practică a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere numai după finalizarea pregătirii teoretice a acestora;

- nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a elibera instructorului auto foile zilnice de parcurs.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0083 secunde