Șantierul Damen Mangalia, aproape de colaps. Statul refuză să se implice, deși a rămas acționar majoritar

601
Șantierul Damen Mangalia, aproape de colaps. Statul refuză să se implice, deși a rămas acționar majoritar - santier-1698073826.jpg

Articole de la același autor



Încă un colos industrial din România se află aproape de colaps, după ce investitorul principal a anunțat în vară că se retrage din afacere, lăsând la latitudinea statului român să gestioneze situația.


La începutul lunii august a.c., Damen Holding anunța că prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen cu privire la Șantierul Mangalia.
Concret, Legea nu a mai preluat și excepția unde se încadra Șantierul Damen Mangalia, întrucât Comisia Europeană nu a mai acceptat vreo excepție.


Investitorul olandez a considerat că acest lucru încalcă memorandumul încheiat cu statul român în 2018 și a anunțat, în august, că se va retrage de tot din afacerea de la Mangalia, urmând să rămână, în România, doar la șantierul naval de la Galați.


Ca atare, în urma retragerii Damen Holding din acționariat, statul român a rămas acționar majoritar, intrând în atribuțiile sale să găsească noi comenzi pentru șantier și, evident, finanțare pentru plata salariilor.
Numai că, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 9 septembrie, când reprezentanții companiei au supus aprobării solicitarea adresată statului român de a finanța salariile angajaților, aceștia s-au izbit de un refuz.


„Reprezentanții Ministerului Economiei în AGA au refuzat finanțarea și nu au semnat. Documentul nu a fost semnat nici la cea de-a doua AGA din 11 septembrie”, au declarat surse avizate pentru adevarul.ro
Astfel, salariile oamenilor din șantierul Damen Mangalia au fost plătite cu greutate, din puținii bani care mai existau în conturi, bani care se vor termina rapid în lipsa comenzilor, de aducerea cărora nu se mai ocupă nimeni, în ciuda asigurărilor pe care Ministerul Economiei le-a dat în vară.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0496 secunde