Spitalul CFR Constanța, la un pas de colaps: "Am ajuns să muncim pentru ANAF!"

2571
13
Spitalul CFR Constanța, la un pas  de colaps:
După ce, în 2013, cele 13 spitale din rețeaua sanitară a transporturilor au trecut de la Ministerul Transporturilor la cel al Sănătății, valul de schimbări a creat haos. Datoriile, deficitul de personal și numărul tot mai mic de bolnavi internați au trimis spitalul pe marginea prăpastiei. 


Deși Spitalul CFR Constanța era într-un echilibru fragil din cauza datoriilor către furnizorii de servicii medicale, odată cu preluarea instituției de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Sănătății, problemele financiare au agravat situația instituției. În plus, adresabilitatea pacienților s-a înjumătățit în ultimii doi ani, astfel că, spitalul nu a mai putut îndeplini planul de realizări impus prin contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate. Din banii primiți de la CJAS, spitalul plătește mai mult de jumătate datorii către ANAF și furnizori. De la 570 de pacienți în 2010, instituția a ajuns ca, în 2014, să aibă completate doar 280 de foi de externare. 
"Am ajuns să muncim pentru ANAF! Mai avem de plată 3 ani către ei a câte 3 milioane de lei pe lună. Către furnizorii de servicii medicale avem un milion datorii, dintre care 30% sunt către APMC. Dată fiind și concurența cu celelalte unități sanitare, dar și toate aceste transferări de la un minister la altul, s-a ajuns la un cumul de factori care a creat o situație foarte complicată. Apoi, mai vorbim și de clinicile private, de veșnicul «medic - tren» către București care rămân puternici adversari.
Adresabilitatea scăzută a pacienților a dus la nerealizarea contractului cu CJAS", a declarat dr. Dorel Oprea, managerul Spitalului CFR Constanța. 


"Am luat 20% din salariile personalului"
Conform Ministerului Sănătății, toate spitalele din țară au avut obligația ca, până astăzi, să transmită instituției un plan de restructurare care să cuprindă eficientizarea activității. Conducerea susține că acest plan s-a potrivit "mănușă", având în vedere că, pentru a reduce cheltuielile din spital, consiliul de administrație al spitalului a înaintat propunerea de reorganizare a spitalului. Mai exact, managerul a făcut un plan de mutare a secției de chirurgie în cadrul Ambulatoriului CFR cu sediul pe bulevardul I.C.Brătianu, urmând ca secția de boli interne să fie comprimată în sediul de pe Bulevardul 1 Mai. 
"Am înaintat ministerului un plan de restructurare care vizează mutarea secției de chirurgie la policlinică, iar pe cea de interne pe 1 Mai, pentru a scăpa de facturile și penalitățile imense către APMC. Cu alte cuvinte, părăsirea portului ar fi o soluție pentru a reduce din datorii. 
Anul trecut, pentru a mai stabiliza situația, am avut discuții cu medicii și le-am oprit 20% din salarii, bani pe care oamenii așteaptă să îi dau înapoi. 
Situația este oricum dificilă, având în vedere că 100 de posturi s-au redus prin demisii, plecări către privat sau pensionare. 18 medici au plecat numai anul trecut către mediul privat, dintre care și doi radiologi. 
De la 166 de paturi am redus la 140 pentru că nu avem pacienți", susține managerul. 
Nici la capitolul aparatură sau medica-mente, situația nu face excepție. Medicii spun că, în afară de un cardiograf și un aparat pentru operațiile colonoscopice, restul aparaturii este învechit.
"Avem aparatură din 2003, un Computer tomograf a cărei reparație ne-ar costa 60.000 de euro, asta în condițiile în care unul nou costă 100.000 de euro. Cu medicamentele suntem la limită și pot spune că ne-am descurcat datorită donațiilor sau sponsorizărilor", susține managerul. 


"Nu ne dorim să ajungem în situația S.O.T.R.M."
Având în vedere datoriile către furnizori, dar și nerealizarea contractului cu CJAS, conducerea spitalului se teme de o situație similară cu cea a Spitalului de Traumatologie și Ortopedie de la Eforie Sud. 
"Nu ne dorim să ajungem în situația S.O.T.R.M. De aceea, ne-am gândit să mutăm chirurgia, pentru că dacă luăm cheltuielile de aici pe 5 ani, scoatem investiția de la policlinică. Angajații doresc să ne păstrăm structura, asta pentru că, la fel ca și mine, sunt oameni care profesează din 1986 în acest spital. Facem eforturi pentru a aduce lucrurile pe un făgaș normal și încercăm să trecem cu bine peste această tranziție. Cu toate acestea, este foarte important ca oamenii să știe că nici un moment, deși ne este foarte greu, nu renunțăm la calitatea actului medical", susține dr. Oprea.


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
medic
20 februarie 2014
plan in sanatate

"Spitalul nu a mai putut îndeplini planul de realizări impus prin contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate" Domnilor ne intoarcem iar la vremea cind aveam plan cincinal.Cum e posibil ca Spitalele sa aiba plan de bolnavi? Daca e asa atunci medicii sa mearga la biserica sa se roage sa se imbolnaveasca lumea sau sa-i roage pe preoti sa le puna ceva in impartasanie. Pana de una zi se spunea ca sanatatea are excedent bugetar-unde sunt banii?

fost pacient
20 februarie 2014
rusine!

Spitalul CFR Port este serios si cu personal foarte bine pregatit. La judetean nu au specialisti de nivelul celor din acest spital iar personalul medical este amabil si nu cultiva bisnita mizerabila de la judetean.Dar ce este bun trebuie sa dispara ca strica sistemul de frauda si trafic de interese personale ale conducatorilor judetului si orasului. Pacat de oamenii locului ca sunt atat de lasi si de usor de mituit si prostit.

Inveti Engleza
20 februarie 2014
Inveti Engleza

" Invata ENGLEZA in 21 de zile FARA PROFESOR " este cu siguranta cel mai eficient sistem de invatare a limbii engleze din Romania. Afli mai multe detalii pe site-ul: invetiengleza Ro

F de P
23 februarie 2014
Asta ati votat.......

Asta ati votat, asta aveti, spalati-va cu ei pe cap !

Monica
14 martie 2014
Mafia din sistem

Daca spitalul acesta parazit CFR port nu este corupt si are personal bine pregatit ce aia .... mea se plang de ce nu trateaz starainii cum fac nemti turci rusi greci. Sau sunt doar niste paraziti stai linistiti ca si eu daca auzeam si probam caliatea servicilor lor in 30 de zile judeteanu dadea faliment, dar fac pariu ca la fel ca si la Ins. Cantacuzinou este epidemie de germeni scuze genii anonime , pai de ce nu fac operati pe creier inima trasplant de organe. Sau daca sunt asa buni veneau starinii si ii luau sau plecau ei in strainate sunt buni ca asa spune piata chiliei su periferia orasului si toti retardati daca sunt buni sa vedem si noi cum vin mii de straini sa se opereze si oricum de ce nu pleca ei inafara sau sa-si faca aici cabinete private in orasi si clinici sau le este lene ard gazul pe banii satului si au tupeu sa ceara banii . In momentul cand vin la spitalul lor vreau sa vad intins covor rosu si cum ies cu taraga sau caruciorul sa ma ea iar la plecre la fel cain tari civilizate , iar dr sa-mi vb numai in englez germana sau fraceza iar documentele sa fie tradus ein 5 limbi sa-mi fie de folos si mie in Elvetia ca aceeia sunt civilizati nu ca romani vorbesc 4-5 limbi nu au dizabilitati si nevoie de logopet pt propia limba pana si unguri vb mai mine romana ca romani. Masa sa mi se de ala ora fixa la pat ca in occidet . La plecre din spital de la recepte sa sune taxi sau sa ma duca cu ambulanta acsa daca se poate sa-mi dea si 100 de euro de buzunar daca nu au un set de medicamente cum se face in Occident . Dr si personalul halate apretate colorate dupa grade si ecusoane mari cu faata nu cu spatele ca sa stim cu ce rrom avem deaface , iar personalul sa nu tipe urle la pacienti si sa aiba o garmatica impecabila atat in romana cat si in italiana fraceza germana engleza ca alfel ii scuip in ochi si le sparg capul ii consider degenerati genetic. Personalul tuns netuns sa aiba freza facuta culori bengoase freze bengoase, iar spiatalul sa aibe web sait unde pe camera apartinatori sa vada no-stop daca personalul bate pacientul si daca ii da de mancare si tratament . Cnd pleca pacientul si can dvine sa primeasca un pliant si un tricou cu emblema spitalului si o ceasca sau olita cu emblema dupa preferinte. Doctori la pacienti mai vechi si imobilizati sa vina si la domiciliu s ii consulte sau trateze. Abea atunci aveti dreptul sa va considerati abea in lumea a 2 un spiatl de tara sarac din Franta sau Germani un dispensar pana atunci nu , chiar si atunci avand in vedere ca romanii sunt recidivisti sa stiti ca mereu veti fi pusi sub semunul???? Nu pacaliti pe nimeni. Si nu mai fiti obraznici daca nu aveti pacienti mergeti la Judetean la Urgenta si furatii a face un bine scuza mijloacele defapt nui furati ii preluati pt ca o persoana ce nu este extrem de garva si sta de 6-12 h in urgenta si nimeni nul baga in sema poti sa te duci il ei de mana si ii propui sa mearga la CFR prot daca va este lene murita ma dati faliment. Ducetiva la gara si abordati pe batrai si la autogara sa vedeti ca toti peste 60 de ani au nevoie macra de niste investigati dar daca nu vine muntele la mohamed vine mohamed la munte , daca stati la colivie si faceti 3 randuri de perne la fund pe scaun o sa muriti d efoame, nu este o rusine sa salvezi oameni pe strada sau de la alte spitale este o rusine sa tipi sa urli si sa cersesti bani desi nu faci nimic muiameam pssmagi , Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in treasta. Probabil ca aveti o echipa de rahat ca si voi si vreti multe dar nu stiti nimic si mai aveti si lene. La munca nu la cersala iesiti la Gara CFR si la autogara si abordati batrani peste 60 de nai luati cu masina personala sau ambulata si aveti pacienti facetile macra investigatii , macr un fel de dispensar . Sunteti penibili va sufalti muci pe aici si cersiti batista sunt atati dr tinri care vand ziare in starda sau fac de taximetristi ca nu au spaga 10.000 de euro pt un post si voua va este lene s aiesiti la Urgenta la Judetean si sai luati pe aia care nu sunt gravi 50% nu sunt gravi din 100 cat satu si asteapta daca strigi de 2 ori in sala cei acre nu sunt foarte gravi si vor s afie vazuti si tratati in maxim 1 ora sa vina la CFR Spital sau Port sa vezi ca juma de sala vin de exemplu o luxatie o fractura usoara o indigestie etc puteti sa o tratati voi asta dac stiti si aveti dotare daca nu tb sa va inchida si fara paraerede rau dar nu sponsorizam paraziti. Aveti aparte X-Ray aveti EKG ECO TC EEC Biorezonanta Scaneer Spirometru Cononoscopie Rectoscopie Sala de operatie laparoscopica Dentist Monitoare in fiecre sla si pat si oxigen internet si cablu in saloane aer conditionat si jaluzele , bolnde in mini si baieti muschiulosi ??? O imagine spune cat omie de cuvinte. Aveti parfumate saloanele si pe culori . Aveti lift si arapa pt carucior . Bucatarul afce mancare Italieneasca si fratuzeasca. aveti jacuss, piscina parcare, balneofizioterapie, masaj,salon de coafura penichiura mini bar sau restaurant gradinita pt copi caini pisici jivine. De ce nu editati un ziar online pe faceboock sau blog cu descoperirile voastre stintifice sau cu comentarii stintifice ca sa ne luminam si noi ca sunteti cei mai muni din tara daca nu doar plagiatori nu mai mintit intre 18 milioane de prosti mai exista si fete ca mine o sa va verific la sange ca nu plagiati articolele. Sincer miar place sa se auda de descoperiirile de la aceste spitale si comentariile lor stintifice foarte bine documentate care aduc noi ipoteze si teori pana atunci nu sunteti dect niste analfabeti niste ciori tuciuri crau crau care cersesc si sunt lenesi si incompetenti. Paraziti istemului de sanatate.

Monica
14 martie 2014
Mafia din sistem

pt analfabetul cu plan cincinal in orice tara si in orice sistem in japonia china uk usa exist plan cincinal ata la stat cat si la privat mai ares in capitalism si la privat acolo tb sa justifici si o scobitoare si un cui analfabetilor mai puneti mana pe carte doara la urgenta nu terebuie sa justifici nimic dar si acol materialel sunt calculate ca sa nu furi si sunt camere de filmat si microfoane asa ca vad exac ce faci, telefoanele sunt asculate si strazile in occident sunt filmate asa ca daca furi ceva sunt sanse 99% sa te prinda nu ca in romania nici o camera sau maxim una la 30-40m si zone moarte iar telefoanele si orasul nu este supraveghiat la sange asa ca in romania sunt sanse 1% sa te prinda. Iar pentru cei cu faculate sau liceu care defapta nu au mai multe clase ca la tren cincinalul nu este comunism nici capitalism este planul pe acre il faceau in antichitate regii si lideri civili si miliatri are o vechime de peste 2000 de ani si a fost si va fi mereu. Bugetul unei tari trebuie mereu ca si o firma si o banca sa faca calculul de venituri profit si cheltuieli pe ora pe zi pe saptamana pe luna pe trimestru semestru pe 1,23,4,5...10 ani chiar si 30 de ani ata din trecut evidenta cat si planul de viitor . O firma trebuie sa sti cu minim 5 ani daca ar putea da faliment sau extinde sau de a isi modifica profilul forma sau actionarii pentru infuzie de capital sau nu , nu se fac revoluti peste noapte ar fi anarhie . Numai romanii gandesc ca copii tb facuti la betie nu ca sa faci un copiil tb sa gandesti minim pe 30 de ani daca ai banii sa-l ti si daca te descurci nu se face pt 5 ani planul ce faci apoi il abandonezi prin spitale sau il vinzi Romania face asa cu 80.000 de copii pe an este locul 1 in Lume. In Ocident parinti strang de peste 10 sau 20 de ani bani pt Colegiu pt copii nu dau bani pt copi pe tuica cum fac romanii . Ocidentul si Orientul inseamna disciplina plan cincinal Romania inseman t-i-g-a ...... ie 1000 in 100. Civilizativa nu e greu cine munceste primeste stop cersala, fiecre trebuie sa se responsabilize sa stie ca statul firma nu are obligatia sa suport management defectos deturnare de fonduri incompetenta malpraxis etc. Cine gresete tb sa stie ca ce face afecteaza oameni nevinovati si incurca pe competenti sa munceasca si tara sa evolueze. In occident ca sa stiti si voi desi in jumatae la scoli sunt cam dilaila dar oricum mai multa ordine ca la noi exista 50% din tari sau invatamant gen puscarie cazarma intra la scoal la 7-8 dimineata si iese la 4-8 seara gen prelungit internat cu uniforma si 1-2 ore pe zi de sport si 1-2 zi da atelier cluburi pictur dans muzica lectura etc. Copilul ajunge acasa seara tarziu la 5 char 9 seara si doar manca face un dusi si doarme temele si lectile se fac la scoal mai ales in pauze , copii sunt vazuti decas ape web de catre parinti sa nu fie batuti si profi sa-si faca orele nu sa chiuleasca ca la noi 90%.

Monica
14 martie 2014
Mafia din sistem

Stati linistiti ca plan de munca romanii nu au dar de spaga au pai cum au ala de spaga sa-i faca si ala de munca

Monica
14 martie 2014
Mafia din sistem

Eu vad ca dr din imagine are halatul lalai si nu respecta si normele , apoi vad ca si fumeaza deci isi permite asa ca de ce se plange la munca. Nu are clienti sa se duca in lena ma ..... si cu o duba doua in mamaia vara la intrare sau cu 2 corturi de campanie pe plaje si sa faca foaie de zi (de internare pt 24 ore de investigatie) la batrani mai invarsta de 60 de ani o sa pescuiasca minim 400 pe zi dac isi dau imnteresul si le place munca daca nu sunt penipil nu le este rusine. cu doar 20 de asistente si 2 medici si 2 dube sau 2 corturi nau treba baga acolo in cort un ekg eec un spirometru, eco monitor un X-Ray mobil pastiel etc, numai lenea ii opreste si prostia, daca vrei sa facei ceva tb sa te sacrifici sa faca si ore suplimentare ca apoi sa bata cu pumnul in masa si sa falimenteze judeteanul dar daca asteapta minuni sa stie ca nu exista nici salvatori divini exista decta mana dreapta si stanga si creierul totul depinde de tine ce chef de munca vointa si creir ai. Minunile si Salvatori sunt in basme , daca te complaci sa-i astepti o sa sjutifice cum a trecut un an si nu ai avut decta 1000 de pacienti al 200 de cadre si o cladire de 3 etaje si 2000 m2 o cheltuiala de 1 milion euro pe an injustificabila adica 1000 euro/pacient risipa de bani maxim trebuie sa fie 500 euro la o tara saraca ca Romania

Monica
14 martie 2014
Mafia din sistem

Totusi indic ca cei acre nu au urgente foarte grave sau grave si considera ca pot fi tratati la CFR Port mai bine sa se duca acola pt ca la judetan cum nu sunt urgente grave vor astepat 6-12 ore . Si poate au noroc si le fac investigati complete la Judeten nu fac decta la cei grav sau foarte grav sunt mii de cazuri de frcturi sau alte probleme ce nu li sau facut X-Ray sau TC sau RMN sau ECO si au muri in maxim 2 saptamani de la externare doar la 1 din 3 gravi sau foarte grav le face investigati complete restul superficial si incomplet si asta doar daca baga ceva milioane in buzunare alfel nui face nimic sau sta pana a doua zi ca sal bage in sema

Monica
14 martie 2014
Mafia din sistem

Spitalul CFR si Port daca reusec sa rezolve pe zi cate 200 de urgente usioare poate peste un an sa ceara jmaate din bugetul spitaului judetean. Iar manageri din 1990 pana 2014 de la Judetean vor fi judecta pt management defectuos malpraxis coruptie deturnare de fonduri genocit etc.

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.53 secunde