Situaţia gravă în care se află Şantierul Naval Damen Mangalia este încă departe de a-şi găsi rezolvare. Prin vocea ministrului Economiei, Bogdan Gruia Ivan, autorităţile anunţă că negociază intens cu un potenţial investitor. Este vorba despre Desan Shipyard, din Turcia, însă reprezentanţii sindicatului sunt sceptici în privinţa semnării unui parteneriat.
În luna iunie, se va împlini un an de când Şantierul Naval Damen Mangalia, confruntat cu grave probleme de natură financiară, a intrat în insolvenţă. În tot acest timp, s-au făcut promisiuni peste promisiuni, dar nimic bun nu s-a întâmplat, iar falimentul bate la uşă.
Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Bogdan Gruia Ivan, a anunţat că autorităţile române se află în negocieri avansate cu un potenţial investitor interesat „să închirieze forţa de muncă şi facilităţile din Şantierul Naval Damen Shipyards Mangalia". Potenţialul investitor este Desan Shipyard, un şantier naval din Tuzla/Istanbul (Turcia), care are o capacitate net inferioară celui de la Mangalia.
De altfel, reprezentanţii salariaţilor sunt sceptici în ceea ce priveşte semnarea acestui acord.
„M-a surprins declaraţia ministrului. O formulare nefericită, o exprimare care denotă neînţelegerea modului cum s-ar putea realiza un acord, în situaţia puţin probabilă în care acel investitor va fi dispus să preia administrarea şantierului.
Oamenii nu se închiriază, nu sunt o marfă, Codul Muncii nu prevede o astfel de posibilitate, iar termenul utilizat de ministru nu este foarte clar. Cel mult, salariaţii pot fi delegaţi, detaşaţi temporar la un alt angajator sau transferaţi, nicidecum închiriaţi. Perioada în care oamenii erau închiriaţi sau vânduţi este cea a sclaviei, dar ştiam că sclavia a fost abolită.
Nu se pune problema ca oamenii să fie închiriaţi, cel mult facilităţile şantierului pot fi închiriate, însă un potenţial investitor chiar ar trebui să investească în acest şantier. Dacă închiriază, poate fi cel mult un simplu chiriaş, nu un investitor, din punctul nostru de vedere”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul din cadrul Şantierului Naval Damen Mangalia, Laurenţiu Gobeajă.
„Nu există nicio garanţie”
Reprezentanţii Desan Shipyard au vizitat unitatea de la Mangalia, dar nu s-a făcut, cel puţin până la acest moment, niciun pas concret.
„La această oră, nu există nicio certitudine că acel investitor este interesat, chiar dacă a vizitat şantierul în urmă cu aproximativ două săptămâni. Nu avem nicio garanţie că va investi în acest şantier, poate cel mult sa închirieze anumite facilităţi ce îi sunt necesare pentru a putea repara nave de mare tonaj care depăşesc dimensiunile docurilor pe care le deţin în Turcia", a explicat liderul de sindicat.
Cât de puternică este însă compania Desan Shipyard? Este un şantier amplasat pe partea asiatică a Istanbulului, un jucător dinamic pe piaţa construcţiilor şi reparaţiilor navale.
„Atelierele bine echipate şi echipa de specialişti cu mulţi ani de experienţă în transportul maritim ne permit să oferim armatorilor cele mai bune soluţii şi servicii profesionale excelente de întreţinere a navelor. Lucrările sunt efectuate conform regulilor şi standardelor societăţilor internaţionale de clasificare majore şi autorităţilor maritime naţionale", au precizat reprezentanţii Desan Shipyard.
Şantierul s-a înfiinţat în anul 1978, a finalizat în toţi aceşti ani 2.780 de proiecte şi are la ora actuală mai mult de 1.000 de salariaţi. Are trei docuri plutitoare şi o suprafaţă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, fiind astfel mult mai mic decât cel din Mangalia. Turcii sunt axaţi pe reparaţii şi reconversii de nave, iar în ultimii ani, au construit şi nave militare.
Post negru de Paşte?
Muncitorii şantierului din Mangalia se tem că, de Paşte, nu vor avea ce pune pe masă, iar riscul de a nu-şi încasa salariile este cât se poate de real.
„Ministrul Economiei a spus multe în ultimele două luni. A promis că va anula concedierile, dar oamenii au fost concediaţi, a promis că va înceta contractul de asociere cu Damen, dar acest lucru nu s-a întâmplat, a anunţat că sunt şase investitori interesaţi şi aflăm că este de fapt doar unul, iar acela nu vrea să investească, ci doar să închirieze. Nu se întâmplă nimic din ce promite ministrul.
În tot acest timp, situaţia s-a agravat, iar angajaţii riscă să nu-şi primească salariile. În situaţia în care nu-şi vor primi drepturile salariale, de Paşte, vor ţine post negru!
Este inadmisibil! Ministrul vorbeşte foarte mult, are talentul de a folosi multe cuvinte, dar fără să spună nimic concret”, a declarat Laurenţiu Gobeajă.